Nivelul ridicat al deficitului bugetar şi volatilitatea cursului de schimb îndepărtează România de obiectivul adoptării monedei unice europene în 2014, însă analiştii nu anticipează încă derapaje importante de la acest termen. \"Ne menţinem estimarea privind adoptarea euro în 2015, în condiţiile intrării în ERM (mecanismul cursului de schimb - n.r.) în 2012. România s-a depărtat însă de la procesul de convergenţă, comparativ cu luna august a anului trecut, cînd am formulat estimarea privind intrarea în zona euro în 2015, avînd în vedere că deficitul fiscal s-a adîncit probabil la circa 5% din PIB în 2008, peste pragul de referinţă de 3%, iar leul a devenit mai instabil. Stabilitatea monedei naţionale, a preţurilor şi criteriul privind dobînzile ar putea fi principalele bariere în calea adoptării euro de către România la termenul fixat. Dar 2015 este un termen destul de depărtat pentru a fi plauzibil, în cazul în care angajementele oficiale sînt destul de puternice\", a declarat directorul în cadrul Fitch Ratings, Andrew Colquhoun. Adoptarea euro în 2015 este avută în vedere şi de Michael Loufir, şeful departamentului de cercetare a pieţelor emergente din National Bank of Greece, acesta notînd că şi deficitul bugetar ar putea fi un factor de întîrziere a adoptării euro. \"Deficitul fiscal s-a plasat sub pragul de la Maastricht, de 3% din PIB, de la începutul acestei decade pînă în 2007. A depăşit însă acest nivel în 2008, în condiţiile alegerilor generale din luna noiembrie a anului trecut\", a spus Loufir. Pentru ca un stat să poate adera la zona euro trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legate de inflaţie, deficitul bugetar, datoria publică, cursul de schimb şi dobînzi, care trebuie aliniate zonei euro. Astfel, inflaţia nu trebuie să depăşească mai mult de 1,5% peste nivelul mediu al inflaţiei din cele mai performante trei state membre, iar deficitul bugetar trebuie să reprezinte maximum 3% din PIB. De asemenea, datoria publică se poate plasa la cel mult 60% din PIB, iar în perioada de doi ani în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM II), cursul trebuie să se menţină într-o marjă de 15% faţă de o paritate stabilită în raport cu euro. O condiţie a tranziţiei la moneda euro este menţinerea monedei naţionale în ERM II pentru o perioadă de doi ani. Astfel, România ar trebui să intre în ERM II în anul 2012. Pe lîngă îndeplinirea criteriilor formulate în Tratatul de la Maastricht, România ar trebui să întreprindă măsuri pentru sporirea competitivităţii sectorului privat. Economistul şef al grupului Eurobank EFG, Gikas Hardouvelis, este de părere că obiectivul 2014 poate fi atins, dar va fi nevoie de o disciplină fiscală imensă, într-o perioadă de diminuare a creşterii economiei mondiale, precum şi de stabilizarea cursului de schimb pînă în 2012. \"Disciplina fiscală este unul dintre criteriile pentru adoptarea monedei europene. Consolidarea fiscală presupune sacrificarea creşterii economice şi poate cauza majorarea ratei şomajului. De aceea, este un criteriu foarte greu de îndeplinit, din punct de vedere politic\", a spus Hardouvelis. Referindu-se la criteriul ratei de schimb, economistul Eurobank consideră că este posibilă stabilizarea leului, presupunînd că inflaţia se reduce rapid, iar criza financiară internaţională se va finaliza curînd, astfel că sentimentul global negativ asupra ţărilor emergente va dispărea.