Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, ieri, că Adrian Curaj nu a fost demis din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, ci a ales să conducă Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării şi Inovării. „Adrian Curaj nu a fost demis. El a fost rugat să aleagă între a rămâne preşedinte la ANCS sau director al instituţiei nou înfiinţate, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării şi Inovării”, a spus ministrul Educaţiei. Daniel Funeriu a precizat că Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării şi Inovării a fost înfiinţată prin reorganizarea a trei unităţi de finanţare şi cercetare, respectiv Centrul Naţional de Management Programe, Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare. Ministrul Educaţiei a adăugat că Adrian Curaj a fost numit director la unitatea nou înfiinţată şi nu putea fi în acelaşi timp şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), întrucât era în incompatibilitate. Profesorul universitar Adrian Curaj, fost consilier guvernamental pe IT şi cercetare al lui Călin Popescu Tăriceanu, a fost eliberat de premierul Emil Boc din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi înlocuit cu vicepreşedintele Dragoş Ciuparu, recent înscris în PDL.