ÎN APRILIE, LA CONSTANŢA Solistul şi chitaristul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a suferit o fractură la mâna dreaptă în timp ce se afla la schi, în Bulgaria. Din acest motiv, turneul „Fenomental” pe care Viţa de Vie urma să îl susţină în 31 de oraşe, începând din 17 ianuarie, a fost amânat cu aproximativ o lună. Primele 12 concerte din cadrul turneului au fost deja reprogramate pentru la toamnă. Trupa urmează să cânte şi la Constanţa, pe 4 aprilie, în clubul Doors, această dată rămânând neschimbată. Turneul va începe pe 21 februarie, la Piteşti, şi se va încheia pe 15 noiembrie, la Slatina.
FRACTURĂ INTRAARTICULARĂ Solistul Adrian Despot a fost transportat la spital imediat după incident, iar medicii bulgari i-au pus diagnosticul „fractură intraarticulară”, apoi l-au trimis de urgenţă în România. Despot se află la Bucureşti, unde a fost operat pe 6 ianuarie, la Spitalul Militar, de şeful secţiei de chirurgie plastică, dr. Bogdan Marinescu, asistat de dr. Florin Popescu. Intervenţia a fost una destul de dificilă şi a durat două ore.
„Paradoxal, nu e foarte multă zăpadă în perioada asta a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să mă întâlnesc pe pârtie cu o piatră”, a declarat ghinionistul Adrian Despot. Recuperarea parţială presupune şase săptămâni cu mâna imobilizată, după care vor urma câteva săptămâni de fizioterapie. Medicii spun că recuperarea totală se va face în aproximativ un an. „Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parţială a mobilităţii mâinii drepte. Ăsta e coşmarul oricărui chitarist”, a mai spus Adrian Despot.
Perioada sfârşiturilor şi începuturilor de an, care coincide cu deschiderea sezonului de schiat, este una specifică acestui gen de accidentări, căruia îi cad victime numeroase celebrităţi autohtone şi internaţionale. Cazul Huidu a fost unul de răsunet pentru showbiz-ul românesc în 2010, iar în ultimele două săptămâni, Germania a fost zguduită de vestea accidentării grave a fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher şi de cea a accidentării uşoare a cancelarului Angela Merkel.