Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” omagiază, printr-o expoziţie de carte, 88 de ani de la naşterea scriitorului şi criticului literar Adrian Marino. Expoziţia reuneşte cîteva dintre lucrările de referinţă ale scriitorului: „Al treilea discurs”, „Evadări în lumea liberă”, „Comparatism şi teoria literaturii” sau „Cenzura în România”.

Reper de verticalitate morală în rîndul intelectualilor, unul dintre cei mai traduşi critici literari români, Adrian Marino, s-a născut la Iaşi, la 5 septembrie 1921. Din 1944, a devenit licenţiat al Facultăţii de Litere, între 1944 şi 1947 fiind suplinitor la catedra de Istoria Literaturii Române, condusă de George Călinescu. Titlul de doctor l-a obţinut în 1946, cu teza „Viaţa lui Alexandru Macedonski”. În 1949, Adrian Marino a fost arestat din motive politice şi închis pînă în 1957, fiind deportat în Bărăgan pînă în 1963, neavînd drept de semnătură pînă în 1965, cînd a debutat cu teza sa de doctorat, „Viaţa lui Alexandru Macedonski”. În 1969, Adrian Marino a fost reabilitat politic. Premiat de Academia Română şi de Uniunea Scriitorilor, între 1971 şi 1972, Adrian Marino a făcut o specializare în Elveţia. Laureat al prestigiosului premiu Herder, în 1985, el este cel care, între 1973 şi 1980, a pus bazele primei reviste de studii literare în limbi străine de circulaţie, „Cahiers roumaines d’etudes litteraires”. Adrian Marino a încetat din viaţă în martie 2005, la Cluj-Napoca. „Figură unică în peisajul cultural românesc, Adrian Marino a schimbat percepţia asupra teoriei, criticii şi istoriei literare, prin rigurozitatea academică a cercetărilor sale. Prin studiile de teoria literaturii şi de literatură comparată, Adrian Marino a intrat în rîndul celor mai importanţi comparatişti europeni. Referirile metacritice sistematice sînt rare, deocamdată, din cauza complexităţii operei ideocriticului“, sînt cuvintele de prezentare care însoţesc cartea „Adrian Marino. Ideocriticul impenitent”, semnată de Constantin M. Popa.