Adrian Mutu este vizat de ancheta de evaziune fiscală declanșată în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adrian Mutu este vizat de ancheta de evaziune fiscală declanșată în Italia

26 Ianuarie 2016 / 13:56 569 accesări

Atacantul român Adrian Mutu, aflat acum la ASA Târgu Mureș, este vizat de ancheta poliției financiare italiene, care a efectuat marți percheziții la sediile a 35 de cluburi italiene de fotbal din primele două divizii, între care trei de top - AC Milan, Lazio Roma și SSC Napoli -, ca urmare a descoperirii unei vaste rețele de evaziune fiscală.

Cu această ocazie au fost ridicate numeroase documente, fiind pus totodată sechestru pe bunuri în valoare de 12 milioane euro, potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport. În acest dosar sunt vizate 64 de persoane, între care și conducătorii celor trei grupări din Serie A, Adriano Galliani (AC Milan), Claudio Lotito (Lazio Roma) și Aurelio De Laurentiis (Napoli), dar și fostul conducător al clubului Juventus Torino, Jean-Claude Blanc.

Ancheta, coordonată de procuratura din Napoli, are în vizor un număr de 16 fotbaliști Gustavo German Denis, Quintero, Adrian Mutu, Ciro Immobile, Matteo Paro, Hernan Crespo, Pasquale Foggia, Antonio Nocerino, Marek Jankulovski, Cristian Chavez, Inacio David Fideleff, Ivan Ezequiel Lavezzi, Gabriel Paletta, Emanuele Calaio, Cristian Molinaro, Rios Pavon și Diego Alberto Milito, precizează calciomercato.com.

Taguri articol


12