Adrian Năstase are șanse să părăsească penitenciarul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cerere de eliberare

Adrian Năstase are șanse să părăsească penitenciarul

Politică 09 Iulie 2014 / 00:00 364 accesări

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul Calității”, ar putea fi eliberat condiționat. După executarea unei treimi din pedeapsă, avocații lui Năstase au făcut o cerere de eliberare condiționată, pe care au depus-o la Judecătoria Sectorului 4 din București. Magistrații au stabilit inițial să judece cauza pe 9 septembrie, însă avocații au cerut instanței să acorde un termen de judecată mai scurt. Solicitarea a fost aprobată, iar judecarea va avea loc pe 23 iulie. Avocatul Ion Cazacu afirmă că, în analiza dosarului, comisia a luat în calcul fracţia prevăzută de lege care trebuie să fie executată. În cazul lui Adrian Năstase, această fracţie este din cele două condamnări, de patru ani, respectiv doi ani de închisoare, care au fost contopite şi la cei patru ani s-a adăugat un sport de pedeapsă de şase luni. Adrian Năstase are mari șanse să părăsească Penitenciarul Jilava, întrucât surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au declarat că întrunește condițiile necesare eliberării condiționate. Conform procedurilor, Năstase are dreptul să ceară eliberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă, dat fiind că are peste 60 de ani şi că a fost condamnat înainte de intrarea în vigoare a noilor Coduri.

Taguri articol


12