MESAJ Înainte de trecerea în noul an, Adrian Năstase a postat pe blogul personal şi pe contul unui site de socializare un mesaj în care vorbeşte de întâmplările care l-au marcat în ultimii ani. Într-o notă tristă, Năstase îşi începe mesajul spunând că s-a încheiat un an care, pentru el şi familia sa, a fost complicat şi dureros. „Nu ştiu dacă suferinţa este o condiţie necesară pentru înţelepciune şi nici nu am aflat dacă înţelepciunea poate să reprezinte un scop în sine, în afara societăţii. Încă mai cred că nu. Nehru (Jawaharlal Nehru, fost premier al Indiei, n.r.) spunea că nu schimbi cursul istoriei întorcând chipurile portretelor cu faţa la perete. Aproape un sfert de secol am văzut în România încercări permanente de acest gen. Nu cred că a fost bine. Eu am gândit altfel. La Ministerul de Externe, în 1990, am creat, la intrare, o galerie cu portretele foştilor miniştri de Externe ai României. La Guvern, la intrare, am instalat portretele foştilor premieri ai României. Am făcut acelaşi lucru la Camera Deputaţilor cu portretele foştilor preşedinţi. Am insistat şi am reuşit să aduc în ţară, conform dorinţelor lor testamentare, rămăşiţele pământeşti ale lui Nicolae Titulescu şi Regelui Carol II - chiar dacă între ei fuseseră relaţii de duşmănie. Aşa am considerat, prin locurile în care am trecut, că trebuie onorată istoria ţării. Fixând în trecut, fără patimă, rădăcinile a ceea ce poate servi proiectelor viitoare. Din păcate, ultimul deceniu mi s-a părut mai mult o bătălie cu trecutul decât cu viitorul”, a spus Năstase.

SUBIECTIVISM Fostul premier a afirmat că este subiectiv în ceea ce scrie. „Îmi aduc aminte, uneori, cu tristete, de felul în care în sediile unor organizaţii PSD, în 2006, atunci când au început atacurile mediatice şi judiciare împotriva mea, unii lideri au dat jos de pe pereţi, din galeria preşedinţilor de partid, portretul meu. Poate ca o dovadă de loialitate faţă de noul preşedinte?! Uneori, am impresia că nu ştim să ne bucurăm de viaţă. O consumăm, pur şi simplu, zi după zi. Bucuria este, cred, un fel de partitură, compusă din bucurii mici. Şi ea ar trebui studiată, precum pianul. Priveliştea munţilor, soarele la apus, deplasarea norilor ni se par fireşţti. Nu ne oprim asupra lor”, a mai scris Adrian Năstase.