Secretarul Camerei Deputaţilor, Dumitru Pardău, a anunţat, ieri, că Biroul Permanent a respins propunerea vicepreşedintelui Camerei Adrian Năstase, ca prezidarea şedinţelor de plen în absenţa preşedintelui forului, Robertei Anastase, să se facă prin rotaţie, de toţi vicepreşedinţii. Potrivit lui ...
Nu ştiu dacă aţi fost atenţi, dar în cursul săptămânii trecute s-a produs un discret scurt circuit în rândurile opoziţiei. Colaborarea foarte bună de până acum între PSD şi PNL a suferit o mică desincronizare politică. Liberalii n-au mai fost dispuşi să susţină o a doua moţiune de cenzură ...
Atât social democraţii, cât şi liberalii consideră că, în acest moment, înaintarea unei noi moţiuni de cenzură nu este oportună, pentru că nu ar face decât să solidarizeze echipa guvernamentală şi echipa parlamentară a PDL şi că vor pregăti una pentru toamnă. Preşedintele Consiliului Naţional al ...
Asumarea răspunderii pe legile austerităţii înseamnă, în viziunea premierului Emil Boc, remanierea Guvernului. Dacă joi, Boc anunţa câteva măsuri de faţadă privind reducerea cheltuielilor bugetare, vineri şi-a intrat serios în rol subiectul remanierii. Interesant este faptul că, la nivel de PDL ...
Parlamentarii din cele două camere se întrunesc astăzi pentru a dezbate moţiunea de cenzură PSD “Opriţi genocidul social”. Documentul a fost depus săptămâna trecută la Camera Deputaţilor, astăzi fiind termenul pentru dezbatere. De la depunerea moţiunii, pedeliştii, în frunte cu preşedintele ...
Discuţiile pe tema unei posibile alianţe PSD - PNL determină tot mai multe reacţii ale liderilor de la vârful celor două formaţiuni politice. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în replică la afirmaţiile lui Mircea Geoană privind necesitatea unei alianţe cu liberalii, că partidul are un ...
Un sondaj realizat la Grupul de Studii Sociale 2000, comandat de PNL, a scos la iveală faptul că o mare parte dintre români cred că “Traian Băsescu este un lider corupt, mincinos şi cu tendinţe dictatoriale”. Întrebaţi dacă liderii marcanţi de pe scena politică sunt apropiaţi de oameni, Traian ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a anunţat că legea pe care a iniţiat-o, de „dărâmare a zidurilor” instituţiilor publice, a trecut tacit de Senat şi speră că va fi adoptată şi de Cameră, adăugând cu ironie că iniţiativa sa e benefică în această perioadă în ...
De teamă că opoziţia ar putea să mai racoleze dintre parlamentarii puterii pentru a vota moţiunea de cenzură, preşedintele Traian Băsescu încearcă prin „metodele sale” să întoarcă lucrurile în favoarea sa. Astfel, după cum a obişnuit, Traian Băsescu a trimis conducerii Parlamentului o ...
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, la sfârşitul săptămînii trecute, că partidul pe care îl reprezintă nu umblă după ciolan, însă dacă va i se vor solicita specialişti, în cazul unei remanieri guvernamentale, nu se va da la o parte. Ieri, acelaşi Oprea a spus că formaţiunea pe care o reprezintă ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, îi mulţumeşte, pe blogul său, fiicei mai mari a preşedintelui Băsescu, Ioana, pentru că ar sponsoriza excursiile prin ţară ale copiilor fără posibilităţi din localităţile Baraitaru şi Drăgăneşti, aflate chiar pe raza colegiului în care a ...
Zvonurile privind iminenta remaniere a Guvernului Boc din cauza neperformanţelor sale pare să se confirme pe zi ce trece, de vreme ce tot mai mulţi politicieni confirmă această variantă. Mai mult, printre cei nemulţumiţi de Boc şi compania se numără chiar şi reprezentanţi ai puterii, care nu se feresc să ...
În ultima vreme s-a tot vorbit despre moţiunea de cenzură pe care PSD o pregăteşte având în vedere „măsurile unice“ pe care le aplică guvernul Băsescu pentru ieşirea din criză. Titlul moţiunii de cenzură este „Opriţi genocidul social“, a anunţat preşedintele Consiliului ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, continuă să critice dur administraţia prezidenţială, care, în opinia social democratului, este cheia tuturor problemelor din România. „Problema noastră în România nu o reprezintă Guvernul, ci preşedintele, cel care cauţionează această ...
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, a propus în Biroul Permanent de miercuri drept soluţie de a economisi banii pentru cazare, ca Parlamentul să cumpere în rate o clădire care nu este finalizată, urmând ca imobilul să intre efectiv în proprietatea Parlamentului în 8-10 ani. O altă ...
Speculaţiile pe seama presiunilor care se fac asupra funcţionarilor publici de a nu participa la greva generală din 31 mai au fost comentate de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, pe blogul său personal, considerând că se aşteaptă la o restrângere a libertăţii de exprimare şi a ...