Adrian Sârbu, reţinut luni seară pentru 24 de ore de Parchetul ICCJ, afirmă că dosarul Mediafax are ca scop distrugerea instituţiilor media pe care le-a construit în ultimii 25 de ani. El este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare. În acest dosar sunt cercetate penal mai multe persoane pentru evaziune fiscală. Procurorii spun că omul de afaceri, prin intermediul Mediafax Grup, a folosit peste 300 de societăţi care erau ţinute în viaţă câte un an pentru a justifica ieşirea banilor. Banii erau ulterior plătiţi sub formă de drepturi de autor şi sporuri angajaţilor.
AR FI PUTUT PLĂTI... Într-un comunicat din luna decembrie 2014, Parchetul General arăta că, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societății comerciale Mediafax Group SA eșalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligațiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei. În acest context, societatea comercială, reprezentanți ai acesteia, precum și persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalității actelor acestei societăți au creat și aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor și impozitelor, implicând constituirea unor societăți-fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilități materiale, profitând tocmai de situația acestora, societăți ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit. În acest fel, SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plății taxelor și impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăți, împotriva cărora se declanșau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor și executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu dețineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate. "Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate și la societățile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajații de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăți, fără a intra în contact direct cu reprezentanții legali, în sensul existenței unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor", au susținut anchetatorii.
„CAZ TIPIC DE TERORISM DE STAT” În replică, Adrian Sârbu a declarat: „Cazul Mediafax - Adrian Sârbu, fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor, are drept scop distrugerea Mediafax, Gândul, Ziarul Financiar, instituţii media pe care le-am construit în ultimii 25 de ani şi pe care le-am menţinut independente politic. Scenariul pe care îl execută procurorii, inspectorii DGAF, ANAF şi poliţiştii de urmărire penală, toţi sprijiniţi copios de SRI, urmăreşte punerea sub urmărire penală a unor persoane din managementul companiilor mele sub învinuiri neprobate, arestarea şi forţarea lor sub şantajul menţinerii în arest pentru a mă denunţa drept marele instigator la evaziune fiscală şi spălare de bani al României, aşa cum Ponta a indicat în ieşirile lui publice încă de acum un an. În plan public, informaţii din dosar sunt transmise diverselor oficine de propaganda Pontaghiţă cunoscute sau acoperite, pentru a forţa decizia judecătorilor care trebuie să aprobe mandatul. Un caz tipic de terorism de stat asupra unor instituţii media împinse spre lichidare sau vânzare către grupuri de interese politice, caz prezentat publicului drept o glorioasă acţiune anti-evaziune şi spălare de bani. În aceste circumstanţe, singura mea apărare este evidenţa bunului simţ: în ultimii 25 de ani, am avut şansa, puterea şi talentul de a construi instituţii private de statură publică, Pro TV, CME, Mediapro, Mediafax etc., care au angajat zeci de mii de români, oferindu-le oportunitatea unei cariere. Am respectat legile acestei ţări, am promovat principii stricte de guvernanţă corporatistă şi nu am încurajat niciodată spiritul infracţional în companiile mele. Am creat generaţii de profesionişti. Am lucrat simultan cu sute de manageri, delegând, împărţind cu ei ideile mele şi ceea ce am câştigat. Am fost singurul român care a avansat în poziţia de CEO al unei companii publice americane. Am creat sute de milioane de dolari valoare pentru acţionarii mei şi pentru mine. Companiile aflate sub controlul sau managementul meu au plătit numai în ultimii zece ani sute de milioane de euro taxe către statul român. Faptul că am ajuns obiectul defăimării unor impostori îmbătaţi de putere nu mă emoţionează. Cred cu tărie în statul de drept, în libertatea presei, în dreptul fiecărui om de a fi apărat de lege, dar şi în obligaţia fiecăruia de a se supune legilor acestei ţări. Începând cu mine. Preocuparea mea astăzi este în primul rând menţinerea în activitate a companiei Mediafax şi asigurarea unor condiţii decente de muncă pentru oamenii aflaţi sub o nedreaptă presiune financiară şi psihică în această campanie de represalii".