Judecătoria Sectorului 1 a decis ca Adrian Sobaru, bărbatul care a rupt cu maşina o barieră de acces de la Guvern, să fie cercetat sub control judiciar. Instanţa a înlocuit măsura arestului la domiciliu care a fost dispusă în cazul lui pe 25 septembrie. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Dacă hotărârea judecătoriei va fi menţinută, Sobaru va fi cercetat sub control judiciar şi nu va avea voie să părăsească municipiul Bucureşti decât dacă anunţă, în prealabil, organele judiciare. Avocatul lui Sobaru spunea, pe 3 octombrie, că nu se impune o expertiză psihiatrică în cazul clientului său şi că acesta a protestat la Guvern, în felul în care a făcut-o, pentru că avea o nemulţumire. Adrian Sobaru este acuzat pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce, în 24 septembrie, a rupt cu maşina o barieră de acces de la sediul Guvernului. Ulterior, el a intrat cu maşina în curtea Palatului Victoria, unde a mai mers câteva zeci de metri, până când a fost imobilizat de jandarmi.