Adrian Stan, investit în funcţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Techirghiol

Adrian Stan, investit în funcţie

Administrație 07 Iulie 2012 / 00:00 573 accesări

Primarul ales al oraşului Techirghiol în urma votului din 10 iunie, Adrian Stan, a fost ieri învestit în funcţie, în faţa Consiliului Local, în prezenţa unui judecător. „Au fost o serie de întârzieri privind depunerea dosarului de validare. Documentaţia completă a fost depusă abia pe 22 iunie, decizia judecătorilor fiind dată pe 28 iunie. În această perioadă am fost plecat din localitate, motiv pentru care până vineri nu fuseseră validaţi decât membrii Consiliului Local, şedinţă în care a fost ales şi viceprimarul pentru următorii patru ani”, a declarat primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan. În aceste condiţii, vineri, în faţa consilierilor locali, primarul Stan a depus jurământul pentru acest mandat. „Sper ca acest al doilea mandat să fie la fel de bun, dacă nu chiar mai bun decât cel care s-a încheiat. În primul mandat am reuşit să duc la bun sfârşit o serie de proiecte benefice pentru locuitorii oraşului. Mai sunt foarte multe de făcut, şi sper ca în următorii patru ani să realizăm cât mai multe din ceea ce ne-am propus. Am alături de mine Consiliul Local, care îmi va susţine proiectele”, a spus Stan.

PROIECTE Primarul susţine că în următorii patru ani trebuie continuate demersurile în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii turistice a oraşului Techirghiol. „Potenţialul turistic al oraşului este foarte mare, dar până acum nu a fost exploatat. Am început încă din anul 2008 să ne concentrăm eforturile pentru promovarea şi implementarea unor proiecte care să dezvolte capacitatea turistică. În acest mandat, vom continua pe aceeaşi linie. De exemplu, am semnat deja proiectul de amenajare a unei plaje pentru locuitorii din Techirghiol. Totodată, suntem foarte avansaţi cu un proiect de amenajare a unor locuri de joacă şi a unui bazin în aceeaşi zonă unde va fi amenajată plaja”, a explicat Stan. Tot în acest mandat vor continua şi proiectele de dezvoltare a infrastructurii, cum ar fi asfaltarea străzilor, reabilitarea reţelei de apă şi canalizare etc.



12