Adrian Zamfir vrea să investească la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un fost patron al Rapidului intenționează să se implice la gruparea de pe litoral

Adrian Zamfir vrea să investească la FC Farul

Sport 12 Iunie 2016 / 16:04 1051 accesări
Adrian Zamfir (dreapta) a declarat că dorința sa este să readucă Farul în prima ligă

Adrian Zamfir (dreapta) a declarat că dorința sa este să readucă Farul în prima ligă

Aflat în pragul falimentului din cauza datoriilor acumulate în ultimii ani, Fotbal Club Farul Constanța ar putea beneficia în viitorul apropiat de o importantă infuzie de capital, după ce un nou investitor și-a exprimat dorința de a sprijini financiar gruparea de pe litoral, alături de actualul patron al clubului constănțean, Giani Nedelcu. Astfel, omul de afaceri Adrian Zamfir, care a fost implicat din postura de investitor și la Rapid București, în urmă cu trei sezoane, a început deja discuțiile cu Nedelcu, iar săptămâna viitoare va sosi la Constanța pentru a studia în amănunt situația în care se află echipa-fanion a fotbalului tomitan. „Vreau să facem tot ceea ce este omenește posibil pentru a duce din nou Farul în prima ligă. Știu că sunt probleme financiare și există amenințarea falimentului, dar ne-am confruntat cu aceleași probleme și la Rapid și am reușit să le depășim, obținând promovarea. Dacă există înțelegere, totul se poate rezolva. Voi veni săptămâna viitoare la Constanța, pentru că vreau să văd care este situația exactă a clubului. Vom vedea dacă este nevoie și de sprijinul autorităților. Nu este vorba să preiau eu clubul, ci să vin alături de Giani Nedelcu”, a spus Zamfir. În vârstă de 42 de ani, Adrian Zamfir are afaceri în domeniul imobiliar, în cel de pază și securitate și a deținut cluburile „Gossip” din București și din stațiunea Mamaia. „Sută la sută, Adrian Zamfir este interesat să investească la FC Farul, dar urmează să aibă o discuție și cu autoritățile locale. Până la urmă, Consiliul Județean Constanța are majoritatea voturilor în Consiliul de Administrație, dar nu poate conduce singur. Eu voi continua și vom lua hotărârile împreună. Totul se va hotărî săptămâna viitoare”, a explicat Giani Nedelcu.

FC Farul Constanța are datorii de peste 500.000 de euro, iar pe rolul instanței sunt două dosare privind falimentul clubului din cauza datoriilor, într-unul dintre acestea existând o hotărâre definitivă, dar nu executorie, care avizează falimentul grupării de pe litoral.

Citeşte şi:

„Gură de oxigen“ pentru FC Farul

Robert Băjan, fundașul Farului, dorit de FC Steaua

Fanii Farului vor să-și facă echipă

FC Farul luptă să evite falimentul



12