Adunarea Generală Ordinară a AJF Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adunarea Generală Ordinară a AJF Constanţa

Sport 13 August 2012 / 00:00 772 accesări

Vineri, la restaurantul Sport din Constanţa, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa, la care au fost prezenţi delegaţi de la 53 de membri afiliaţi din totalul de 73. Preşedintele Vasile Mihu a prezentat Raportul de activitate al AJF, iar trezorierul Dănuţ Drăgulin a prezentat Raportul privind Bugetul de venituri şi cheltuieli şi Raportul Comisiei de cenzori. Trei propuneri venite din partea membrilor afiliaţi, prezentate de AS Steaua Speranţei Siliştea, au fost respinse. Este vorba despre reducerea numărului de echipe din competiţiile organizate de AJF, întocmirea de fişe ale postului pentru fiecare angajat al AJF şi de organizarea unui audit financiar. În continuare, s-a efectuat tragerea la sorţi pentru Liga a IV-a şi Campionatul Judeţean, ediţia 2012-2013, care se vor desfăşura după acelaşi regulament ca şi în ediţia trecută. Cotidianul Telegraf va prezenta în numerele sale viitoare componenţa seriilor şi noile echipe care au apărut în fotbalul judeţean.



12