Adus de jandarmi la instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adus de jandarmi la instanţă

Eveniment 26 Aprilie 2011 / 00:00 853 accesări

• MANDAT DE ADUCERE • Mihai Adrian Truţescu, complicele Garofiţei Cojocaru, femeia din Medgidia condamnată pentru că a încercat să înşele Romanian International Bank (RIB) cu peste un million de euro, va fi adus de jandarmi la instanţă. Săptămâna trecută, magistraţii Curţii de Apel Constanţa, care judecă apelul declarat de procurorii DNA împotriva sentinţei de condamnare a lui Truţescu la nouă ani de închisoare, au decis citarea acestuia cu mandat de aducere. Hotărârea a venit ca urmare a refuzului bărbatului de a se prezenta la proces în vederea audierii sale. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 19 mai. Reamintim că, pe parcursul procesului, Truţescu a susţinut că el nu a avut nicio implicare în ilegalităţile comise de Cojocaru şi că relaţia lor a fost doar una …intimă. Bărbatul a declarat că Garofiţa Cojocaru îl întreţinea întrucât el era un fel de gigolo. Conform actului de inculpare, Truţescu a ajutat-o, în iunie 2008, pe Garofiţa Cojocaru, de 49 ani, din Medgidia, să facă rost de documente false pentru a înşela RIB. Bărbatul este acuzat că i-a procurat femeii o carte de identitate falsă, pe care a aplicat fotografia acesteia şi a însoţit-o la mai multe sucursale ale băncii pentru a scoate bani din contul unei alte persoane. Oamenii legii susţin că Truţescu ştia ce face Garofiţa Cojocaru, dar nu a denunţat-o autorităţilor.

• PION ÎN MÂINILE COMPLICILOR • Reamintim că, în februarie 2009, Garofiţa Cojocaru a fost condamnată definitiv la opt ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals privind identitatea. Procurorii DNA o acuză că şi-a atribuit identitatea unei bucureştence, Elisabeta Ionescu, folosind un buletin falsificat de complicii ei, şi, cu ajutorul acestui act, a încercat să golească conturile bancare ale femeii. Anchetatorii au stabilit că, pe 5 iunie 2008, ascunzându-şi faţa sub borurile unei pălării pentru a nu fi surprinsă de camerele video, Garofiţa Cojocaru s-a prezentat sub numele fals la două sucursale ale RIB din Bucureşti, de unde a extras în total 7.500 euro, iar a doua zi, de la o altă sucursală din Capitală, a scos alţi 4.500 euro. Cinci zile mai târziu, a urmat marea lovitură, ţinta fiind o sucursală constănţeană a RIB, unde femeia a solicitat 1,25 milioane euro cash, motivând că vrea să cumpere un imobil pe litoral, iar vânzătorul nu acceptă decât numerar. Angajaţii băncii au rugat-o să aştepte puţin pentru că nu aveau disponibilă toată suma cerută şi, pentru că li s-a părut ceva suspect, au anunţat poliţia. Oamenii legii au prins-o pe Garofiţa Cojocaru în flagrant în timp ce ridica banii. La urmărirea penală şi în instanţă femeia a dat vina pe o rudă de-a ei, Carmen Pârvu, cea care ar fi introdus-o în reţea. Pe tot parcursul cercetărilor, ea a susţinut că nu a fost decît un pion în mâinile complicilor, printre care şi Mihai Adrian Truţescu, cei care au indus-o în eroare la început şi nu a ştiut ce face.

Taguri articol


12