Efectuată ieri, la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Rugby, tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României nu a fost una favorabilă pentru formaţiile constănţene. Surpriza competiţiei, divizionara secundă RC Cleopatra, va da piept cu cel mai puternic adversar posibil, deţinătoarea trofeului, Steaua Bucureşti. Singurul avantaj al grupării de pe litoral este că va juca pe teren propriu, pe Stadionul “Constructorul” din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan”. “Mai rău nici că se putea, dar nu ne speriem. Vom juca şi ne vom apăra şansele, atîtea cîte sînt. Din păcate, o parte dintre jucătorii tineri nu vor putea evolua în acest meci, fiind în cantonament cu echipa naţională de tineret în vederea participării la Campionatul Mondial din Chile”, a declarat preşedintele clubului constănţean, Vasile Chirondojan. Derby-ul sferturilor de finală va opune însă pe RCJ Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti, două dintre pretendentele la titlul de campioană în actualul sezon. Chiar dacă bucureştenii par favoriţi conform calculelor hîrtiei, oficialii grupării de pe litoral sînt optimişti în privinţa calificării în faza următoare a competiţiei. “Mă bucur că vom juca împotriva lui Dinamo pentru că va fi un test important pentru noi. Este un meci pe care ne dorim să-l cîştigăm şi nu mă interesează cine este considerată favorită. Nu ne-am propus neapărat să luăm trofeul, ci să cîştigăm fiecare meci pe care-l disputăm”, a explicat directorul executiv al RCJ Farul, Aurelian Arghir. Partida va avea loc pe teren neutru, variantele fiind Focşani şi Bîrlad, constănţenii optînd pentru cea din urmă. Celelalte sferturi de finală sînt: Metrorex Bucureşti - RCM Timişoara (teren “Metrorex”) şi CSM U Baia Mare - CFR CSU Braşov (teren neutru). Cele patru partide din sferturi vor avea loc pe 1 martie.
Altfel, RCJ Farul şi RC Cleopatra au disputat ieri un joc-şcoală pe stadionul “Contructorul”. Jucătorii celor două grupări au fost împărţiţi în două echipe, motiv pentru nu s-a ţinut scorul. “A fost mai degrabă un antrenament, în care am urmărit partea fizică. Băieţii au arătat poftă de joc, mai ales că a fost prima partidă din acest an”, a declarat antrenorul Farului, Leodor Costea. RCJ Farul va disputa sîmbătă o nouă partidă de verificare în compania celor de la Callatis Mangalia, iar săptămîna viitoare ar putea întîlni la Constanţa pe Poli Iaşi.