O nouă ediţie a cupelor europene la volei stă să înceapă, nu mai puţin de nouă echipe româneşti urmând să joace în acestă săptămână într-una din cele trei întreceri intercluburi: Liga Campionilor, Cupa CEV şi Cupa Challenge. Bucureşti şi Constanţa sunt singurele oraşe care au câte două reprezentante în cupe, toate urmând să evolueze în Cupa CEV. Astfel, pentru prima oară, oraşul de la ţărmul mării va fi reprezentat, în acelaşi sezon, atât în întrecerea masculină, de campioana CVM Tomis, cât şi în cea feminină, de vicecampioana CSV 2004 Tomis. După ce sâmbătă au evoluat în campionat, voleibalistele constănţene au plecat luni dimineaţă spre Cipru. Miercuri, de la ora 20.00, elevele lui Aleksandar Boskovic vor înfrunta AEL Limassol, formaţie despre care constănţencele nu au reuşit să obţină foarte multe informaţii. „Nu ştim încă foarte multe despre Limassol, dar urmează să primim informaţii. Avem speranţa că putem câştiga acolo. Meciul cu Tg. Mureş a fost o pregătire bună. Am repetat unele lucruri şi mergem acolo încrezătoare că putem obţine un rezultat bun”, a declarat extrema Mira Topic. Deşi s-au impus cu 3:0, evoluţia din partida cu CSU Tg. Mureş nu l-a mulţumit pe Cristian Zgabercea, preşedintele formaţiei constănţene, care atenţionează că “dubla” cu AEL Limassol nu va fi una uşoară. „Nu mi-a plăcut ce au jucat fetele în partida cu Tg. Mureş, dar probabil că au considerat că este un meci prea uşor. Partidele cu Limassol nu vor fi uşoare. Această echipă are câteva jucătoare foarte puternice din spaţiul ex-sovietic. Nu este aşa de simplu, dar sper să ne întoarcem cu un rezultat bun de acolo. Este bine pentru noi că cel de-al doilea meci va fi acasă şi avem şansa să recuperăm orice diferenţă”, a declarat Zgabercea, care speră ca voleibalistele de la CSV 2004 Tomis să-şi impună jocul în ambele partide: „La acest nivel nu cred că se pune problema să joci după cum joacă o altă echipă. Trebuie să-ţi impui şi un joc al tău. Să sperăm că vom reuşi. Nu sunt încă mulţumit de cum arată jocul echipei”.