Aeronavele marinei SUA, reținute la sol timp de 24 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aeronavele marinei SUA, reținute la sol timp de 24 de ore

Externe 12 August 2017 / 10:25 778 accesări

După prăbușirea la 10 iulie a unui avion-cisternă în statul Mississippi, din motive încă neelucidate, corpul de infanterie marină al Statelor Unite a ordonat vineri reținerea la sol a tuturor aeronavelor sale, timp de 24 de ore, informează DPA. În urma incidentului și-au pierdut viața 15 infanteriști marini și un marinar. Unitățile de aviație ale US Marine Corps au primit ordin ca pe durata interdicției de zbor să se concentreze asupra elementelor de bază ale siguranței zborurilor, asupra standardizării și pregătirii de luptă. Într-un comunicat al infanteriei marine se precizează că nu sunt afectate angajamentele operaționale, iar comandanții au libertatea de a decide când să programeze cele 24 de ore.

Comunicatul precizează că pauzele în operațiuni nu sunt neobișnuite și sunt considerate o măsură responsabilă pentru menținerea "capacității, siguranței și disponibilității". Ca și armata (US Army) și marina militară (US Navy), infanteria marină a SUA (US Marine Corps) are propria forță de aviație, separată de aviația militară (US Air Force).

Taguri articol


12