Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu va găzdui în perioada 29 - 30 iulie Spectacolul Aerian Internaţional „RoIAS 2006", aflat în acest an la a doua ediţie. În cadrul manifestării vor fi prezentate în zbor şi la sol peste 100 de aeronave civile şi militare atît din ţară, precum şi din ...
* Conflictul israeliano-libanez, nedeclarat în mod oficial, se agravează. Israelul a extins ofensiva asupra Libanului şi a instituit o blocadă totală. Aeroporturile libaneze au fost ţinta raidurilor israeliene, iar marina militară israeliană a blocat mişcarea navelor în porturile Saida, Tyr, Beirut şi ...
Corpul de armată al Statelor Unite ale Americii, Alabama National Guard, va ajunge în acestă dimineaţă pe aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu, de unde se va îndrepta spre localitatea Nicolae Bălcescu, unde militarii americani vor dona produse medicale. Americanii le vor dărui medicilor Direcţiei de ...
Trei dintre cei patru soldaţi români răniţi marţi dimineaţa într-un atac terorist de lîngă Kandahar, au fost transportaţi de urgenţă la un spital din Germania. Unul dintre aceştia, sg Costinel Valerică Slăniceanu, se află în stare foarte gravă din cauza multiplelor traumatisme craniene şi a rănilor ...
Războiul purtat de coaliţia internaţională împotriva teroriştilor din Afganistan a făcut, ieri dimineaţă, noi victime în rîndul soldaţilor români. În jurul orei 3.00, ora României, o coloană formată din patru autovehicule militare se întorcea către bază după efectuarea unei misiuni de patrulare ...
Mai multe atentate, soldate în total cu cel puţin 11 morţi, au avut loc ieri, în diferite oraşe din Irak. Cel mai grav s-a produs într-un cartier din sud-estul Bagdadului, unde explozia unei maşini-capcană s-a soldat cu cinci morţi şi cinci răniţi. La Bakuba, la nord de capitală, un grup de oameni ...