Aeroporturile româneşti, puse la dispoziţia NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aeroporturile româneşti, puse la dispoziţia NATO

Eveniment 29 Martie 2011 / 00:00 913 accesări

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, ieri, dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer. „În cadrul şedinţei s-a analizat dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. În conformitate cu procedurile juridice legale, preşedintele României, după consultarea membrilor Consiliului, a aprobat această solicitare, urmând ca, ulterior, să informeze Parlamentul României. Solicitarea şi aprobarea au la bază prevederile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii“, se arată într-un comunicat remis de Preşedinţie. La operaţiunile militare din Libia, România va participa cu fregata Ferdinand şi 207 militari. Costurile participării au fost estimate la aproape 4,5 milioane de euro. La şedinţă au participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, general-maior Ştefan Dănilă, şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota.



12