Aerul pe care-l respirăm, deteriorat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eurobarometru

Aerul pe care-l respirăm, deteriorat!

Eveniment 10 Ianuarie 2013 / 00:00 502 accesări

Nici aerul pe care îl respirăm nu mai este acelaşi! 74% dintre români consideră că în ultimul deceniu calitatea aerului din România s-a deteriorat. Alţi peste jumătate dintre români consideră că plafoanele naţionale de emisie nu sunt adecvate. Datele sunt prezentate într-un studiu Eurobarometru publicat, ieri, de Comisia Europeană (CE). În plus, media exprimată la nivel european privind deteriorarea calităţii calităţii aerului în celelalte 26 de state membre este de doar 56%, comparativ cu procentul de România. Acelaşi Eurobarometru spune că 54% dintre români consideră că plafoanele naţionale de emisie nu sunt adecvate şi ar trebui întărite. Alţi 51% dintre români consideră că şi standardele UE privind calitatea aerului ar trebui întărite şi 28% consideră că acestea sunt adecvate. Trei sferturi dintre români şi-ar dori ca oficialii UE să intervină cu măsuri suplimentare pentru asigurarea calităţii aerului. Totodată, 39% dintre români cred că provocările legate de poluarea aerului pot fi cel mai bine rezolvate la nivel european. 35% dintre români consideră că nivelul local este cel mai indicat, iar 23% au menţionat nivelul naţional. Pe de altă parte, 39% dintre români îşi doresc controale mai stricte ale poluării în activităţile industriale şi de producţie a energiei, 20% cred că ar trebui oferite stimulente financiare pentru produsele cu emisii reduse, 35% consideră că este nevoie de o mai bună informare publică iar 30% vor controale mai stricte privind emisiile maşinilor şi camioanelor. Alţi 21% consideră necesară restricţionarea traficului auto în oraşele poluate iar 29% vor introducerea unei legislaţii mai stricte privind calitatea aerului. Eurobarometrul a fost realizat în toamna lui 2012 pe un număr de 25.000 de cetăţeni europeni din cele 27 de state membre.



12