Afaceri cu firme fantomă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Afaceri cu firme fantomă

Eveniment 08 Martie 2011 / 00:00 1784 accesări

Trei bărbaţi din judeţul Teleorman sunt acuzaţi de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor că au desfăşurat operaţiuni economice în Constanţa folosind ca paravan firme fantomă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că anchetatorii au reţinut faţă de Marius Petrache, de 43 ani, din satul Buzescu, judeţul Teleorman, Florentina Dinu, în vârstă de 44 de ani, din satul Ţigăneşti, judeţul Teleorman, şi Marin Mihăilă, de 56 ani, din satul Buzescu, judeţul Teleorman, faptul că au desfăşurat activităţi de evaziune fiscală în numele mai multor firme de pe raza judeţului Constanţa, constând în achiziţionarea de produse cerealiere în cursul anului 2008, operaţiuni care nu au fost evidenţiate în documentele contabile. Totodată, din verificările în teren, s-a stabilit că sediile sociale ale celor trei persoane, respectiv SC Icotsar SRL, Pastrud Trepa SRL şi Ferolcam Calipso SRL, sunt declarate în mod fictiv, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului fiind de 21.313 lei. Persoanelor în cauză li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acelaşi timp, oamenii legii au extins cercetările, urmând ca împreună cu organele fiscale competente să efectueze verficări asupra tuturor societăţilor comerciale implicate în scopul stabilirii cu exactitate a prejudiciului total cauzat şi a tragerii la răspundere a persoanelor responsabile.



12