Impunerea prin forță în cadrul unor grupuri de presiune a anumitor reguli în modul de a face justiție nu are nicio legătură cu evoluția regimurilor democratice, ci face parte din arsenalul extremelor politicii clasice. Atât protestele de acum doi ani, din luna februarie, pentru abrogarea Ordonanței 13, un act normativ folosit ca pretext și care s-a dovedit a fi cât se poate de constituțional, cât și actualele proteste au de fapt ca scop destabilizarea Guvernului și nicidecum o încercare de a împiedica un abuz real asupra justiției, așa cum reiese din goarnele agitatorilor conduși de „fostul” - de acum, chiar dacă nu și oficial - lider USR Dan Barna, dar și de noul „lider” al falangei #rezist din politica instituționalizată, recte Dacian Cioloș.

Ei bine, dacă în februarie 2017 protestele aveau ca scop dărâmarea în forță a guvernului, acum obiectivul este neschimbat. După cum vedeți, și pretextele-s același. Doar că motivele reale sunt altele. Dacă la momentul februarie 2017 scopul era impunerea unei formule de guvernare convenabilă pentru Klaus Iohannis, acum motivele sunt legate de contextul electoral european.

Conform unor „zvonuri cu parfum de credibilitate”, de pe holurile instituțiilor bruxelleze, înlocuirea Guvernului Dăncilă are legătură cu un obiectiv ce va deveni primordial după alegeri, acela al formării noii Comisii Europene. Numirea comisarului european din partea României este atributul executivului de la București și este un act care nu poate fi nici măcar contestat la Curtea Constituțională de „constituționalistul” Klaus Iohannis. În acest context, filiera foștilor activiști din ONG-urile europene finanțate de Soros doresc să împiedice nominalizarea de către PSD a viitorului comisar european, oricare ar fi el, și încearcă să creeze premisele nominalizării din partea României a unui comisar pe justiție care să continue politica lui Vera Jukova. Prin acest plan se speră la asigurarea controlului domeniului justiției și afacerilor interne. Principalul beneficiu, în cazul răsturnării guvernului și al instalării la Palatul Victoria a unui guvern fără PSD, va fi nominalizarea lui Monica Macovei, ori a principalului ei servant, Raluca Prună, pentru portofoliul european al justiției.

Astfel, radicalii noștri din dreapta eșichierului politic doresc să așeze frontul de luptă cu PSD-ul pentru următorii cinci ani.

Rolul lui Dacian Cioloș în această chestiune este acela de a veni premier pentru un alt guvern ce urmează a fi considerat fără culoare politică, dar de fapt puternic politizat, conexat cu dreapta europeană, chiar cu acea dreaptă europeană radicalizată. Un guvern care ar avea ca sarcină pregătirea alegerilor prezidențiale, dar și a celor locale și generale din 2020.

Acesta ar fi și motivul pentru care Klaus Iohannis sprijină pe față actuala „busculadă” - ar avea la dispoziție un guvern favorabil în an electoral și, în plus, speră să potolească și ambițiile grupului de securiști care îl împing pe Cioloș spre o candidatură pentru scaunul de la Cotroceni.

În fond, așa cum a spus Stalin, „nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Iar la noi, acest lucru a fost confirmat toată perioada comunistă, dar și în istoria recentă, la alegerile prezidențiale în care Traian Băsescu a câștigat cele de-al doilea mandat.