Producătorul de uleiuri vegetale Argus Constanţa, controlat de SIF Oltenia (SIF5), a raportat, în primul semestru, pierderi de 1,2 milioane lei, faţă de un rezultat pozitiv de 52.000 lei în prima jumătate din 2015. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 25%, la 80 milioane lei. „Se resimte o presiune din ce în ce mai puternică asupra preţului de livrare a uleiului de floarea-soarelui rafinat şi îmbuteliat, din partea clienţilor din piaţa de retail, fără să se facă o corelare cu costurile de achiziţie şi de depozitare a seminţelor de floarea-soarelui, ca materie primă“, se arată în raportul semestrial al companiei. În plus, consumul de ulei scade, la nivel național, iar concurența celorlalți jucători, mari și mici, este acerbă.