Pacientul din România, mult prea stresat pentru o ţară care se vrea a fi dezvoltată, membră UE, a ajuns să stea cu inima cât un purice de la o zi la alta, în contextul în care nimic nu este stabil şi sigur în sistemul sanitar. „Noi nu avem siguranţă şi întotdeauna trebuie să fim foarte atenţi la ...
În România, numărul total al persoanelor care suferă de boli inflamatorii intestinale (BII) - afecţiuni cronice ale tractului gastrointestinal, în 2013, este de 5-10 ori mai mare comparativ cu 2002, atrag atenţia specialiştii. Din totalul de 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu BII, doar 20% figurează în ...
MODERAŢIE Într-un nou raport ce contrazice avertismentele lansate de-a lungul anilor de autorităţile de sănătate publică, un grup prestigios de cercetători anunţă că nu există vreun motiv ca oamenii să reducă consumul de sodiu până la nivelul foarte mic recomandat de autorităţi. Acest nivel de 1.500 ...
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) salută apariţia raportului final asupra datelor obţinute după analiza rezultatelor Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătăţii a Populaţiei (PNESSP), după ...
Astmul este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice din lume, dar poate fi controlat, spun specialiştii. În scopul creşterii nivelului de control asupra bolii, anual se organizează Ziua Mondială a Astmului. Şi în acest an, ea a fost marcată pe 7 mai, tema aleasă fiind „Puteţi controla ...
Potrivit noului contract cadru, începând de astăzi, intră în vigoare coplata la externare. În câteva spitale bucureştene, coplata va fi de 10 lei, în timp ce alte unităţi sanitare încă analizează situaţia, considerând că nu le pot lua bani bolnavilor cu venituri foarte mici. Coplata la externare este ...
Pentru mulţi bolnavi cu unele afecţiuni cronice din România, şansele de vindecare sunt aproape nule, în condiţiile în care ţara noastră are mari probleme în ceea ce priveşte acceptul pe piaţă a unor tratamente de ultimă oră. Dacă pacienţi din alte ţări UE au şansa la viaţă, pacienţii români ...
Asociaţia pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă (TB-MDR) - membră a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România - îşi manifestă, cu ocazia Zilei Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei (24 martie), îngrijorarea faţă de situaţia acestei boli ...
Introducerea coplăţii la externare va genera frustrare printre pacienţi, pentru că nu este însoţită de creşterea calităţii serviciilor medicale, a declarat ieri, vicepreşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Iulian Petre. Vicepreşedintele COPAC a susţinut că ...
Sindromul de Apnee în Somn Obstructiv (SASO) - o boală a somnului frecventă, tratată şi în România din 1997, de la înfiinţarea primului laborator de somnologie, de către medicul Florin Mihălţan - este ignorată de sistemul asigurărilor de sănătate, deşi afectează peste 800.000 de oameni. Este un ...
Pregătirile pentru „Săptămâna pacienţilor” sunt în toi. Reprezentanţi ai Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România vor organiza pentru prima dată în ţara noastră (sub înaltul Patronaj al Guvernului României), în perioada 11-17 martie 2013, un eveniment ...
Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal, pentru evitarea îmbolnăvirilor. \"Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi ...
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România va organiza, pentru prima dată în România, “Săptămâna pacienţilor” în perioada 11-17 martie 2013, eveniment ce va avea loc sub Înaltul Patronaj al Guvernului României. Mai exact, “Săptămâna pacienţilor” va ...
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România va organiza pentru prima dată în România, “Săptămâna pacienţilor” în perioada 11-17 martie 2013. Evenimentul va avea loc sub Înaltul Patronaj al Guvernului României şi va cuprinde o campanie de informare ...
Premierul Victor Ponta a susţinut, ieri, că s-a stabilit cu cei de la FMI ca nivelul maxim al coplăţii să fie de 10 lei, precizând că detaliile privind modul în care va fi plătită această sumă vor fi date de ministrul Sănătăţii, în martie, când va fi încheiată procedura. „Vă poate lămuri ...
Aşa cum a promis, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi: Asociaţia SANO-HEP Romania, Alianţa pentru Sănătate din România (APSR), Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor ...