Site-ul de specialitate indiewire.com a realizat o listă cu 13 filme pe care le recomandă spre a fi văzute luna aceasta pe marile ecrane din Statele Unite ale Americii. Printre ele se află și lungmetrajul alb-negru „Aferim!”, de Radu Jude, care va fi lansat în America pe 22 ianuarie. Filmul a fost notat filmul cu B (performanţă peste medie, conform sistemului american).
„O DRAMĂ ISTORICĂ AŞA CUM NU AŢI MAI VĂZUT VREODATĂ” Lungmetrajul istoric distins cu Ursul de Argint, pentru regie, la ediția 2015 a Berlinalei, este considerat de cei care întocmit lista o comedie neagră feudală ale cărei personaje sunt „captive în concepţiile rasiste ale vremii”. „Credeţi-ne, este o dramă istorică aşa cum nu aţi mai văzut vreodată”, susțin cei de la indiewire.com, Conform cunoscutului site specializat în ştiri din domeniul cinematografiei Indiewire, pelicula lui Jude pune în centrul atenţiei sentimentele urâte ale erei feudale care definesc personajele, dar care le umanizează.
Pe lista cu cele 13 filme recomandate spre vizionare se mai află: peliculele „Jane Got a Gun”, de Gavin O'Connor, cu Natalie Portman şi Ewan McGregor în distribuţie, „The Lady in the Van”, de Nicholas Hytner, cu Maggie Smith şi Dominic Cooper, „Remember”, de Atom Egoyan, cu Christopher Plummer, „Rabin, The Last Day”, de Amos Gitai, şi „The Benefactor”, de Andrew Renzi, cu Richard Gere şi Dakota Fanning în rolurile principale.
Despre „Aferim!”, publicaţia „The Hollywood Reporter” scria că este „o lecţie aspră de istorie, uşurată de umorul deocheat şi de elementele western-ului clasic. Elegant turnat în alb-negru, pe peliculă de 35 de milimetri, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude lasă impresia unui concurent puternic, graţie aspectului său uimitor, subiectului actual şi scenariului surprinzător de amuzant”.
Citește și: