Afganistan: Forțele americane dezmint că ar fi ucis civili într-un atac aerian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Afganistan: Forțele americane dezmint că ar fi ucis civili într-un atac aerian

Externe 12 August 2017 / 12:17 852 accesări

Forțele americane din Afganistan au dezmințit sâmbătă că ar fi ucis civili într-un raid aerian care a vizat insurgenți în zona Nangarhar, din estul țării, transmite France Presse. Autoritățile din Nangarhar au evocat 'mai victime civile', 11 membri ai unei familii, printre care familii și copii, uciși într-un bombardament joi seară, potrivit guvernatorului districtului Haska Mina. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar a confirmat că raidul aerian a cauzat victime în rândul civililor, fără a preciza numărul lor. În schimb, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării afgan, generalul Dawlat Waziri, a confirmat pentru AFP că a avut loc 'un bombardament al forțelor străine asupra districtului Haska Mina în care cinci insurgenți au fost uciși și doi răniți'. ''Lovitura a fost efectuată pe teren deschis, cu risc zero de a face victime în rândul civililor. Insurgenții erau supravegheați, ei au fost văzuți când încărcau armele într-un vehicul'', a afirmat purtătorul de cuvânt al forțelor americane în Afganistan, Bob Purtiman. Este a doua oară în trei săptămâni când din acest district sunt aduse acuzații false referitoare la victime civile, a adăugat el.

Provincia Nangarhar este una dintre cele mai agitate din Afganistan, cu o prezență puternică a talibanilor și a combatanților grupării jihadiste Statul Islamic.

Taguri articol


12