Un lider taliban a încercat recent să obțină drept de azil în Germania, pentru el și familia lui, însă solicitarea i-a fost refuzată de autoritățile germane, relatează site-ul ”Der Spiegel”. Potrivit publicației germane, Abdul Rauf Mohammad, care a fost ministru al Sănătății ...
Un grup de 38 de afgani a sosit joi la Kabul, din Germania, aceștia fiind primii imigranți deportați în baza unui acord semnat între cele două state în 2016, în urma respingerii solicitării de azil a acestora. Mii de afgani s-au alăturat solicitanților de azil din Orientul Mijlociu și ...
Cea mai mare parte dintre cei 780 de militari aflați în străinătate vor avea posibilitatea să voteze, duminică, în secțiile amenajate de autoritățile române în statele în care aceștia se află în misiune, majoritatea dintre ei acționând în teatrul de operații ...
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, într-un compartiment gol al trenului care mergea spre Viena, două geamantane voluminoase în care erau ascunse două femei de origine afgană, care încercau astfel să iasă ilegal din ţară. Azi noapte, în jurul orei 02.00, la Punctul de ...
Statele Unite își va menține angajamentul față de Afganistan, a declarat Ash Carter, secretarul american al Apărării, în mijlocul problemelor puse sub semnul întrebării legate de politica externă a președintelui ales Donald Trump, în privința statului din Asia de Sud, informează ...
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a dat asigurări că Statele Unite "vor rămâne alături" de Afganistan în timpul mandatului său și chiar ar putea să-și consolideze sprijinul, potrivit unui comunicat al președinției afgane dat publicității sâmbătă și citat de AFP și ...
Un atacator sinucigaş care se afla pe o motocicletă a omorât cel puţin patru persoane în Afganistan, într-un atentat asupra unui vehicul în care se aflau oficiali din cadrul securităţii naţionale, a declarat o sursă de la faţa locului, citată de Reuters. Atentatul a fost comis în ...
Forțele armate americane și CIA - serviciul de informații externe al SUA - au comis crime de război în Afganistan, în 2003-2004, în special tortură și tratamente inumane, a afirmat luni procurorul-șef al Tribunalului Penal Internațional (TPI) Fatou Bensouda, într-un raport ...
Patru americani au decedat, iar 16 militari americani și unul polonez au fost răniți în urma atentatului sinucigaș care a avut loc sâmbătă în incinta bazei aeriene Bagram din Afganistan, scrie agenția de știri Reuters. Doi militari și doi contractanți americani au decedat după ce un ...
Cel puțin patru persoane au decedat, iar alte 14 au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă care a avut loc sâmbătă dimineața în incinta bazei aeriene NATO de la Bagram și care a fost revendicat de insurgenții talibani, relatează The Associated Press. Un comunicat al NATO anunța că ...
Consulatul german de la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, a fost joi seara ținta unui atentat soldat, în urma exploziei, cu cel puțin doi morți și numeroși răniți, transmit agențiile internaționale de presă. Un atacator cu bombă sinucigaș a izbit mașina pe care o conducea de zidul ...
Talibanii afgani i-au cerut, miercuri, lui Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, să retragă trupele americane din Afganistan, relatează Reuters. ”Mesajul nostru este că americanii ar trebui să elaboreze o politică astfel încât să nu răpească independenţa şi suveranitatea ...
Unul dintre militarii Batalionului Protecția Forței "Rechinii Albi" răniți în Afganistan s-a întors la Kandahar, unde a avut parte de o primire călduroasă. "Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine și de ceilalți doi colegi în toată această perioadă. Sprijinul ...
Armata americană a admis sâmbătă că e foarte probabil ca loviturile aeriene în Afganistan să fi ucis și civili în provincia Kunduz, informează AFP. Anunțul vine după ce joi, cel puțin 30 de civili au murit într-un raid aerian și localnicii au protestat la Kunduz în fața ...
O lovitură aeriană americană l-a ucis în 23 octombrie pe Faruq al-Qatani, unul din liderii Al Qaida din Afganistan, a anunțat vineri Departamentul Apărării de la Washington. Într-un comunicat citat de Reuters, purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook afirmă că al-Qatani ...
Cel puțin 30 de civili au fost uciși joi potrivit unor responsabili afgani într-o lovitură aeriană americană în provincia Kunduz, unde un atac al talibanilor s-a soldat cu moartea a doi soldați americani, relatează AFP. După raid au avut loc manifestații la Kunduz. Zeci de apropiați ai ...