Află cum va fi vremea în următoarele zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Află cum va fi vremea în următoarele zile

Vremea 16 Noiembrie 2017 / 08:30 1569 accesări

Temperaturile vor scădea în următoarele zile, ajungând la media climatologică a perioadei. Vântul va bate slab în toată ţara, iar precipitaţiile sunt aşteptate să fie slab cantitative.

PROGNOZA METEO JOI. Valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară în regiunile intracarpatice, astfel încât se vor situa peste normele caracteristice perioadei, în special în Transilvania. Cerul va fi mai mult noros în sudul ţării, unde local, mai ales spre seară şi noaptea va ploua, în timp ce în restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Munţii Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 8 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi în general închisă, iar mai ales spre seară şi noaptea vor creşte şansele ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în general închisă în cea mai mare parte a ţării, iar valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade. Excepţie vor face regiunile centrale, acolo unde înnorările vor fi temporare pe parcursul zilei. Se vor semnala ploi slabe cantitativ, pe arii restrânse în partea de sud a teritoriului şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.

Taguri articol


12