Africa de Sud a înregistrat, în luna iunie, o creştere cu 24% a numărului de vizitatori străini în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 184.000 de intrări suplimentare, graţie Cupei Mondiale de fotbal, a anunţat, ieri, Ministerul de Interne din ţara gazdă a turneului final. „În perioada 1-29 iunie, 944.535 de străini au trecut graniţa, ceea ce reprezintă o creştere cu 24 la sută a numărului de vizitatori străini faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 760.201 de străini”, a declarat viceministrul de Interne, Malusi Gigaba, în cadrul unei întâlniri cu presa desfăşurată la Pretoria. Cei mai mulţi dintre turişti provin din SUA (44.512 intrări), Anglia, Germania, Australia, Brazilia, Mexic, Franţa şi Olanda, deşi cea mai mare parte a intrărilor este reprezentată de locuitori ai ţărilor învecinate Africii de Sud (Lesotho, Zimbabwe, Mozambic şi Swaziland), care muncesc în ţara gazdă a competiţiei mondiale. Înainte de apariţia crizei mondiale, Africa de Sud miza pe cel puţin 500.000 de turişti străini cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal, însă cifrele au fost revizuite, în scădere, ajungând la 300.000. Cupa Mondială de fotbal, care a ajuns în faza sferturilor de finală, se va încheia pe 11 iulie.