Speranţa moare ultima Timp de o lună de zile, Continentul Negru devine centrul lumii. Pentru prima dată în istorie, Africa găzduieşte Cupa Mondială de Fotbal. Sportul cu balonul rotund a cucerit întreaga lume, iar imperiul său nu cunoaşte limite sau frontiere, devenind simbol al mondializării. Organizarea în premieră a unui eveniment de talia Cupei Mondiale de Fotbal înseamnă, în sfârşit, recunoaşterea dreptului la organizare proprie a unui continent a cărui bunăstare a fost grav afectată de secole de interferenţă a marilor puteri coloniale. Chiar şi după recunoaşterea independenţei fostelor colonii, graniţele arbitrare moştenite şi interesele puternice ale marilor puteri faţă de bogăţiile şi resursele naturale ale acestui continent i-au frânat şi deturnat dezvoltarea. Emanciparea statelor africane încă se mai lasă aşteptată în multe cazuri, iar vulnerabilitatea în faţa catastrofelor naturale combinată cu imperfecţiunea umană ce a condus la abuzuri şi genocid fac din Africa continentul cu cele mai puţine şanse de reuşită în faţa probei timpului. Speranţa de viaţă redusă la 45 de ani de molime în faţa cărora nu există nicio protecţie, ca SIDA, malaria sau Ebola, analfabetismul şi radicalismul religios sunt plăgi cărora le cad anual victime milioane de oameni. Leagănul umanităţii, unde au fost descoperite primele urme de viaţă umană, nu pare să regăsească atmosfera şi condiţiile prielnice progresului. Săracului îi lipseşte tichie de mărgăritar, s-ar putea spune despre organizarea Cupei Mondiale de Fotbal, dar în viaţa de zi cu zi, în afara hranei şi apei potabile, puterea de a visa îi ţine puternici şi pe cei mai defavorizaţi.

Discriminare rasială Erau doar două state africane care şi-ar fi putut asuma organizarea unui eveniment de amploare mondială, Egipt şi Africa de Sud. Cu un lobby puternic şi investiţii masive, Africa de Sud a reuşit să aducă, în premieră, Cupa Mondială pe Continentul Negru. Un simbolism aparte îl are şi faptul că numele său are ca particulă şi numele continentului. Africa de Sud a fost al doilea stat de pe Continentul Negru care şi-a câştigat independenţa în 1910. După sângeroase războaie cu burii, primii colonişti europeni originari din Olanda ai acestor meleaguri, s-a reuşit formarea uniunii sud-africane între afrikaneri, noul nume adoptat de urmaşii burilor şi englezi. Londra a acceptat de facto independenţa acestui stat în 1931. Comunitatea afrikanerilor a rămas majoritară în rândul populaţiei albe şi a generat un sistem abuziv şi restrictiv pentru majoritatea de culoare, cunoscut în istorie drept apartheid.

Aspiraţii neîmplinite Independenţa nu a adus cu sine rezolvarea problemelor, ci a antrenat noi provocări generate de lipsa capitalului propriu sau a forţei de muncă specializate, rămasă în sfera de influenţă a foştilor colonişti. Africa a fost bază de experimentare a celor mai halucinante regimuri, care nu de puţine ori au culminat cu masacre şi genocid sau cu construcţii megalomane pentru reprezentarea amprentei personale a unui lider vremelnic. Cea mai mare biserică din lume, de câteva ori mai spaţioasă decât Vaticanul, genocidul din Rwanda sau periferiile marilor oraşe înecate de gunoaie în care trăiesc mii de oameni rămân definitorii pentru un continent care şi-a câştigat, până acum, doar puterea de a visa.