After school lângă biserici?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

After school lângă biserici?

Eveniment 19 Octombrie 2013 / 00:00 538 accesări

Senatorul PSD Gabriela Firea a anunţat că va susţine o propunere legislativă pentru includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoală de duminică, iniţiativa urmând să prevadă şi construirea unor astfel de spaţii în apropierea bisericilor existente. Ea a precizat, într-un comunicat de presă, că a participat la două evenimente încărcate de spiritualitate - Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Catedrala din Voluntari - şi a fost impresionată de numărul de credincioşi. „Este dovada rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Am fost bucuroasă că se aflau acolo mulţi copii şi tineri”, a spus Firea. În acest context, ea a anunţat că a decis să se implice, alături de reprezentanţi ai Bisericii şi ai societăţii civile, în realizarea unei propuneri legislative de modificare a legislaţiei din domeniul cultelor. „Concret, iniţiativa noastră vizează includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoala de duminică. În cazul bisericilor existente, astfel de spaţii vor putea fi construite în apropiere. Este un demers cu atât mai important cu cât ştim cu toţii cât de multe sunt problemele, provocările şi dificultăţile din domeniul educaţiei din România. Iar aceste obstacole se reflectă direct asupra copiilor României”, a declarat Firea. Despre această propunere, preşedintele Comisiei de Învăţământ, Tineret şi Sport din Senatul României, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, prezentă, zilele trecute, la Constanţa, a declarat că „orice încercare de a ţine într-un proces educativ copiii, cei care nu beneficiază de părinţi liberi pentru acest lucru, poate fi o încercare reuşită”. „E greu de spus dacă şi cealaltă instituţie acceptă. Trebuie să se pronunţe instituţia interesată”, a completat prof. Andronescu.



12