Ag. Gigi Cristian Ruşescu, martor în procesul colegilor lui acuzaţi de corupţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ag. Gigi Cristian Ruşescu, martor în procesul colegilor lui acuzaţi de corupţie

Eveniment 12 Mai 2011 / 00:00 1447 accesări

Agenţii de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Constanţa, Liviu Iulian Conduleţ şi Ervin Tulei, deferiţi justiţiei pentru implicare în scandalul de corupţie din vara anului 2009, au fost susţinuţi, ieri, în faţa judecătorilor, de colegul lor, ag. Gigi Cristian Ruşescu. Acesta a fost audiat în calitate de martor, cu toate că şi el este cercetat de procurori în dosarul-mamă „Rutiera”. Avocatul lui Conduleţ a cerut instanţei să îi aducă la cunoştinţă lui Ruşescu faptul că are dreptul de a nu da nicio declaraţie. „Având în vedere că este încă cercetat, martorul din acest dosar are dreptul de a nu se autoincrimina cu ceea ce ar putea declara acum. Aici jură pe Biblie şi nu poate minţi, la Parchet nu e obligat să spună adevărul!”, a spus avocatul Apostol Armeanu. Cu toate acestea, Ruşescu a fost de acord să depună mărturie, probabil pentru că ştia că... oricum nu avea nimic de spus. „Nu îmi aduc aminte să fi avut discuţii telefonice eu Conduleţ şi Ruşescu pe 23 februarie 2009 şi 1 martie 2009 cu privire la favorizarea participanţilor la traficul rutier”, a fost mărturia lui Ruşescu în faţa instanţei. Judecătorul a constatat că denunţătorul poliţiştilor, Septimiu Cătălin Bulgariu, citat cu mandat de aducere pentru că nu se prezenta la proces, este plecat în voiaj pe mare şi va reveni în ţară în august, motiv pentru care s-a renunţat la citarea lui. Pentru următoarea înfăţişare de pe 1 iunie, instanţa a citat alţi patru martori.

• ACUZAŢII • Potrivit actului de inculpare, Conduleţ este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale, iar Tulei, de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale. Procurorii spun că Iulian Liviu Conduleţ ar fi primit, pe 11 august 2007, suma de 100 de euro de la Septimiu Cătălin Bulgariu pentru a anula trei procese verbale de sancţionare contravenţională primite de tatăl acestuia pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. Acuzaţia de abuz în serviciu se referă la o întâmplare de pe 1 martie 2009, când agentul Gigi Cristian Ruşescu i-ar fi sunat pe Tulei şi pe Conduleţ pentru a-i ruga să îl facă scăpat pe Gigel Budur, care tocmai fusese implicat într-un accident rutier. De asemenea, procurorul îi acuză pe cei doi poliţişti că au luat acasă, fără permisiunea şefilor, mai multe documente din dosarele penale aflate în lucru la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa, existând suspiciunea că intenţionau să îi scape de răspunderea penală pe şoferii prinşi pe picior greşit în trafic.

Taguri articol


12