Agenda de weekend la teatre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Repere

Agenda de weekend la teatre

Cultură 20 Martie 2014 / 00:00 870 accesări

Săptămâna se apropie de final, iar teatrele le-au pregătit deja constănţenilor spectacole perfecte pentru a alunga astenia de primăvară: comedii şi opere celebre.

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA Primul spectacol la Teatrul de Stat Constanţa este invitat tocmai de la Bucureşti. Este vorba despre „Puterea dragostei”, de Ion Băieşu, pusă în scenă de Cristina Maria Mălâia. Spectacolul este programat mâine, de la ora 19.00, în distribuţie aflându-se actorii: Eugen Cristea, Raluca Caragioiu şi Eduard Cîrlan.

Sâmbătă, de la ora 19.00, publicul este invitat la „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Cristian Ioan. Costumele de epocă sunt realizate de Gabriela Nicolaescu, fosta soţie a regretatului cineast Sergiu Nicolaescu, iar decorurile şi ilustraţia muzicală îi aparţin lui Cristian Ioan. Cel mai nou spectacol din repertoriul teatrului constănţean a avut premiera pe 15 martie.

Duminică, de la ora 19.00, publicul va fi întâmpinat cu „Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, în regia Danei Dumitrescu. Scenografia spectacolului este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu.

TEATRUL „OLEG DANOVSKI” „Don Pasquale” şi „Madama Butterfly” sunt invitaţi, în acest weekend, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Primul spectacol, „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, este programat sâmbătă, de la ora 18.30, sub bagheta dirijorului Dorel Munteanu din Braşov.

Duminică, de la ora 18.30, publicul va vedea una dintre cele mai emoţionante opere din creaţia lui Giacomo Puccini, „Madama Butterfly”. La pupitrul orchestrei se va afla maestrul Koichi Inoue, din Japonia.

TEATRUL „CĂLUŢUL DE MARE” Micul public este aşteptat astăzi, de la ora 10.30, să facă „O călătorie cu surprize”, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, în cadrul unui spectacol interactiv creat de Aneta Forna Christu. Mâine, de la ora 9.30, copiii se vor întâlni cu „Spărgătorul de nuci”, iar duminică, de la ora 11.00, cu „Prinţ şi cerşetor”, ambele spectacole având regia semnată de Cristian Mitescu.



12