Agendă încărcată pentru trupa "Alb & Negru"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agendă încărcată pentru trupa "Alb & Negru"

Monden 28 Septembrie 2006 / 00:00 836 accesări

Componenţii trupei "Alb & Negru", Andrei & Kamara, au lucrat intens, pe parcursul întregii veri, la cel de-al doilea album din cariera lor. Deşi nu a fost uşor, artiştii avînd de susţinut numeroase concerte pe litoral şi înregistrînd piese în studioul din Bucureşti, artiştii au reuşit să finalizeze noul material. "Chiar dacă a fost mai greu cu drumurile între Constanţa şi Bucureşti, ne-am dorit să finalizăm tot pînă la începutul toamnei. Acum aşteptăm lansarea", a mărturisit Andrei. Primul extras pe single va fi piesa "Muza mea", cu care "Alb & Negru" a participat la Festivalul de la Mamaia, obţinînd premiul special oferit de Mădălin Voicu, melodie care va beneficia şi de un videoclip. În plus, trupa pregăteşte o surpriză de proporţii fanilor, pregătind un spectacol cu invitaţi, printre care se numără Andreea Bănică şi Andra. "Ne dorim ca lansarea să fie făcută printr-un spectacol, unde vom avea invitaţi, doi dintre ei fiind o surpriză pentru toată lumea", a mai spus Andrei.

Taguri articol


12