Un agent de pază de la o firmă din Constanţa a fost împuşcat de un hoţ care încerca să intre prin efracţie într-un mall dezafectat de pe b-dul I.C. Brătianu. Oamenii legii au fost anunţaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.30, de dispeceratul firmei de pază Delta Force, deoarece un coleg de-al lor a cerut întăriri. Paznicul care se afla la acel obiectiv l-a văzut pe suspect cum încerca să deschidă uşa şi a încercat să-l oprească. Cornel Condurache, de 23 de ani, din Constanţa, a încercat să forţeze uşa de la SC Mall Plaza, cu o rangă, iar când paznicul a încercat să-l imobilizeze, acesta a ripostat şi a tras în el cu un pistol cu bile de cauciuc. Poliţiştii spun că agentul de pază a fost rănit la mâna stângă, însă nu a necesitat internarea. Oamenii legii s-au deplasat la adresa respectivă, iar la câtiva metri distanţă l-au prins pe hoţ, care încerca să fugă. Anchetatorii spun că Cornel Condurache este un recidivist şi că a mai fost cercetat în anul 2004 pentru viol, în anul 2006, pentru tâlhărie şi pentru mai mult furturi. Suspectul a fost escortat la secţie, unde a fost audiat de lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa. În cursul zilei de ieri, acesta a fost dus la Parchet şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi pentru două infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor.