Agent de securitate de la o centrală nucleară din Belgia, ucis; legitimația sa de acces, furată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agent de securitate de la o centrală nucleară din Belgia, ucis; legitimația sa de acces, furată!

Externe 26 Martie 2016 / 13:36 859 accesări

Un agent din dispozitivul de securitate de la o centrală nucleară din Belgia a fost ucis joi seara în orașul Charleroi, iar legitimația sa de acces la centrală a dispărut, relatează sâmbătă publicația belgiană Derniere heure, care remarcă, între altele, faptul că, deși crima s-a produs cu două zile în urmă, aceasta a fost ignorată complet de presă în mod nejustificat.

Agentul de securitate se plimba cu câinele său când a fost împușcat joi seara, iar ecusonul său, care permitea accesul în centrală, a dispărut, au confirmat surse polițienești.

Investigația se anunță deosebit de delicată, mai ales după triplul atentat de marți ce a zguduit Belgia, în condițiile în care centralele nucleare figurează printre potențialele ținte ale celulei teroriste pe axa Paris - Bruxelles.

La 17 februarie, Derniere heure dezvăluia că directorul programului belgian de cercetare și dezvoltare nucleară a fost spionat de această faimoasă celulă teroristă franco-belgiană, suspectată de comiterea atentatelor de la Paris și Bruxelles.

După această dezvăluire de presă, ministrul belgian de interne, Jan Jambon, nu a considerat necesar să ridice nivelul de securitate la centralele nucleare din țară, mai scrie publicația menționată. El a făcut aceasta mai târziu, în ziua atentatelor, adaugă ziarul.

Taguri articol


12