După un an plin cu campanii de promovare a litoralului românesc şi a Deltei Dunării, după nenumarate evenimente organizate în cele două destinaţii, Asociaţia Litoral - Delta Dunării (ALDD) încheie anul printr-o campanie umanitară de sprijinire a copiilor şi vârstnicilor din localitatea Tortomanu ...
ÎNCRENGĂTURI ADÂNCI Privatizările strategice, derulate de-a lungul anilor, au picat greu, ca să spunem aşa, anumitor miniştri şi s-au lăsat şi cu trimiterea lor după gratii. Dosarul este unul stufos. Practic, cuvintele de ordine în tot acest dosar sunt vehicularea de informaţii secrete din domeniul ...
Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa somează persoanele fizice şi juridice care deţin cabluri amplasate ilegal pe stâlpii din staţiunea Mamaia să ia măsuri pentru eliminarea urgentă a acestora. În caz contrar, vineri, 6 decembrie, RATC va proceda la dezafectare. Potrivit directorului RATC ...
TRANSPORT PUS LA PUNCT Problemele legate de transportul judeţean au fost rezolvate ieri de consilierii judeţeni, care au aprobat prin hotărâre „Programul judeţean de transport persoane prin servicii regulate pentru perioada 2014-2019”. În baza propunerilor formulate de către autorităţile publice ...
Cei mai buni studenţi de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă (FIMIM), din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, vor beneficia de burse private în valoare de 150 de euro lunar (timp de zece luni pe an) din partea Şantierului Naval Vard Tulcea. Prin concurs, şase ...
Sergiu Băhăian va îmbătrâni după gratii! Vineri după-amiază, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins recursurile formulate de Băhăian şi complicii săi Dan Negureanu, Edward Marian Mărculescu şi Gheorghe Vasilache, într-un dosar de înşelăciune, şi au menţinut pedepsele date pe 6 iunie de ...
Mobilizare în zeci de şcoli din judeţ cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Naţional al Şanselor Tale, care se desfăşoară în perioada 18 - 24 noiembrie! Atât elevii, cât şi profesorii au început în forţă activităţile numeroase pe diverse domenii de activitate cuprinse în programul ...
Condamnat la 26 de ani de închisoare pentru instigare la omor şi înşelăciune, Sergiu Băhăian îşi aşteaptă sentinţa într-un alt dosar. În luna iunie, el a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 13 ani de închisoare, într-un dosar pentru constituirea unui grup infracţional organizat ...
Operaţiunea „Flaminia” în România poate fi considerată un mare succes, a declarat, ieri, directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), Mihai Andrei, cu prilejul cursului de instruire, cu participare internaţională, cu tema „Tehnici de prevenire şi răspuns în cazul poluărilor ...
Pentru că temperaturile din timpul nopţii au coborât sub 10 grade Celsius timp de 72 de ore consecutiv, societatea de termoficare din Mangalia, Goldterm SA, a început să furnizeze agent termic către populaţie. Cu această ocazie, directorul societăţii, Dan Georgescu, a spus că agenţii economici şi ...
Luni seară, la Casa de Cultură din Mangalia, s-a organizat o întrunire între factorii locali de decizie şi iubitori ai fotbalului din Mangalia, cu scopul de a fi găsite modalităţi de susţinere a echipei ACS Callatis 2012, care este foarte aproape de a se retrage din Liga a III-a. Biroul de Presă al ...
Autoritatea Navală Română organizează la Constanţa, la hotelul Oxford, în perioada 13 - 14 noiembrie 2013, cursul de instruire, cu participare internaţională, cu tema „Tehnici de prevenire şi răspuns în cazul poluărilor marine cu hidrocarburi în porturi”, desfăşurat în cadrul proiectului ...
Societatea de termoficare din Mangalia, Goldterm SA, a început procedura de încărcare a instalaţiilor de încălzire cu apă şi efectuarea probelor la rece, în vederea furnizării căldurii. Cu această ocazie, directorul societăţii, Dan Georgescu, a spus că agenţii economici şi consumatorii casnici trebuie ...
Timp de 30 de ani, problemele Podului de la Agigea au fost ignorate de autorităţile centrale, mult mai preocupate de privatizări eşuate sau de deturnarea banilor europeni. Cum garanţia a expirat, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Institutul de Proiectări pentru ...
Nereguli în grădiniţele constănţene! Un control pe tema modului în care se respectă prevederile legale din domeniul Protecţiei Consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat, solicitat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care s-a realizat şi în ...
Inspectorii fiscali din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au finalizat campania de verificare pe teren a impozitelor şi taxelor datorate de contribuabilii care deţin unităţi de cazare amplasate în Satul de Vacanţă. Potrivit SPIT Constanţa, dintre cei 12 agenţi economici ...