Primăria Cobadin se ocupă, în această perioadă, atât timp cât vremea va mai permite, de modernizarea străzilor de pe raza comunei. Una din străzile din Cobadin deja reabilitate a fost strada Agricultorilor care face parte dintr-un cartier al localităţii unde locuiesc aprox. 60 de familii. Primarul comunei ...
VERIFICĂRI. Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa au efectuat, în octombrie, 310 verificări la agenţii economici constănţeni, a declarat directorul coordonator al instituţiei, Bogdan Huţucă. El a afimat că, în urma verificărilor efectuate de inspectorii ...
Agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în primele şapte luni ale anului, mărfuri în valoare de 893,9 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 1.181,5 milioane euro, spun reprezentanţii Direcţiei Judeţeane de Statistică (DJS) Constanţa. Potrivit directorului coordonator al DJS ...
Cosmote România vrea să conteste amenda aplicată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj pentru practici comerciale incorecte. \"Compania consideră că a comunicat oferta sa într-o manieră transparentă şi corectă şi aşteaptă ca autorităţile relevante să se pronunţe pe ...
Târgul locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, organizat ieri la Bucureşti, s-a dovedit a fi un mare fiasco! 12 agenţi economici, au oferit aproape 150 de locuri de muncă pentru aproximativ 250 de solicitanţi, concluziile arătând că, pentru angajatori ofertele au fost \"prea puţine\", iar ...
Contribuabilii constănţeni, persoane fizice şi juridice, care nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale până la termenul scadent, respectiv 30 septembrie, au intrat în procedură de urmărire şi executare silită. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv adjunct al Serviciului Public de Impozite, Taxe ...
Statul nu ar trebui să mai aloce fonduri pentru construcţia de locuinţe, iar Ministerul Dezvoltării lucrează la un proiect de act normativ pentru reglementarea unui sistem de tip parteneriat public-privat între constructori, primării şi bănci, a declarat, ieri, Gheorghe Popescu, director în cadrul ...
Cele mai profitabile afaceri constănţene au fost premiate, aseară, de către Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa în cadrul unei festivităţi desfăşurate la hotelul Ten din Constanţa. Potrivit directorului general al CCINA Constanţa, Ion Dănuţ Jugănaru, topul ...
Datoriile totale ale statului român către agenţii economici se ridică, în momentul de faţă, la opt miliarde de lei, potrivit afirmaţiilor preşedintelui UGIR-1903, Ioan Cezar Corâci. „Cu 1 martie anul curent nu s-a mai făcut nicio plată către agenţii economici”, a spus.Corâci. Acesta a ...
Aleşii locali din Năvodari au votat în ultima şedinţă de Consiliu un proiect de hotărâre cu privire la completarea anexei Hotărârii de Consiliu Local (CL) nr. 207/2008, care face referire la stabilirea unor măsuri pentru buna gospodărire, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi ...
Departamentul pentru Armamente al Ministerului Apărării (MAp) a respectat legislaţia privind achiziţiile publice. Instituţia a ieşit la rampă după ce Consiliul Concurenţei a acuzat o posibilă înţelegere între patru firme participante în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor având ca obiect ...
Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Constanţa a recuperat, în ultimele trei luni (august, septembrie, octombrie), peste 36 milioane de lei, prin diferite măsuri de executare silită a datornicilor. S-au transmis zeci de mii de somaţii, s-au executat popriri şi sechestre în alte câteva zeci de mii de ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, ieri, la o dezbatere cu principalii investitori în construcţii, că, dacă statul acordă ajutor acestui sector, prin reorientarea garanţiei folosite la programul „Prima casă”, anul 2010 s-ar putea încheia cu un plus economic minimal. Geoană a acuzat ...
Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, o investigaţie privind o posibilă înţelegere între patru firme participante la licitaţii organizate de Departamentul pentru Armamente - UM 02550 Bucureşti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Investigaţia se referă la o posibilă înţelegere ...
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 820.000 de lei în urma unui control de două zile privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi a produselor de panificaţie. Astfel, au fost controlaţi, în perioada 26 - ...
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat că, la fel ca în ţările cu o industrie turistică puternică, cere Ministerelor Turismului şi Finanţelor reducerea TVA pentru serviciile prestate în turismul românesc. „În ultimele zile am asistat cu ...