Agenţi ai poliţiei politice poloneze, în anturajul fostului Suveran Pontif

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agenţi ai poliţiei politice poloneze, în anturajul fostului Suveran Pontif

Monden 06 Septembrie 2006 / 00:00 766 accesări

Papa Ioan Paul al lI-lea a fost spionat de informatori din cadrul Vaticanului, care lucrau pentru serviciile secrete poloneze, în perioada comunistă. Cardinalul Joseph Glemp, arhiepiscop al Varşoviei, a precizat că Ioan Paul a fost spionat în perioada dintre alegerea sa ca Suveran Pontif, în 1978 şi căderea Zidului Berlinului, în 1989. Cardinalul a confirmat astfel informaţiile care au apărut după decesul lui Ioan Paul, anul trecut. Glemp este unul dintre cei mai importanţi membri ai Bisericii poloneze care vorbeşte deschis despre acest lucru. "Existau spioni la Vatican. Moscova avea un mare interes să ştie ce se întîmplă la Roma, cu un papă polonez", a declarat acesta.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Suveran Pontif dintr-o ţară comunistă. El a sprijinit sindicatul Solidaritatea, care reprezenta o provocare pentru comunism în Polonia, în anii care au precedat prăbuşirea blocului sovietic. La începutul acestui an, un raport al Parlamentului italian afirma că tentativa de asasinare a lui Ioan Paul al II-lea, în 1981, a fost organizată de lideri sovietici care se temeau că acesta va destabiliza blocul estic. Anul trecut, documente date publicităţii de Insitutul Naţional Polonez pentru Comemorare, care supraveghează cercetările dosarelor din perioada comunistă, precizau că există dovezi potrivit cărora preotul Konrad Hejmo era informator al serviciilor de securitate poloneze. Acesta a negat că ar fi fost spion, afirmînd că a fost "naiv" deoarece îi furnizase informaţii unui polonez care trăia în Germania şi care a fost deconspirat ulterior ca fiind spion. În urmă cu două luni, polonezii au aflat cu stupoare că un important preot catolic din Polonia, Michal Czajkowski, a recunoscut că a spionat disidenţi şi clerici pentru serviciile secrete comuniste din Polonia, timp de aproape 25 de ani.

Institutul Naţional pentru Comemorare afirmă că este posibil ca aproximativ 10% dintre preoţi să fi colaborat, în mod conştient sau nu, cu serviciile secrete!

Taguri articol


12