AGRESIUNEA Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul constănţean Lazu, este cercetat de oamenii legii, după ce a bătut doi agenţi de pază şi a furat mai multe bare din fier de pe un şantier din localitate. Poliţiştii spun că sâmbătă seară, în jurul orelor 19.00, suspectul, Ionuţ Piftor, de 22 de ani, a început să dea târcoale zonei în care se construieşte grădiniţa din localitatea Lazu. În momentul în care tânărul a încercat să se apropie de materialele depozitate pe şantier, unul dintre agenţii de pază a venit spre el şi i-a cerut să părăsească zona. Fără să stea prea mult pe gânduri, spun anchetatorii, Ionuţ Piftor s-a repezit la bărbat şi l-a lovit pe acesta cu pumnul în figură. După ce s-a dezmeticit, agentul de pază a strigat după ajutor. În secundele următoare, colegul său, care se afla într-o baracă amplasată pe şantier, a ieşit să vadă ce se petrece, şi a încercat să intervină pentru a-l potoli pe agresor. Oamenii legii spun că tânărul i-a dat şi celui de-al doilea paznic o lovitură, după care a fugit.
FURTUL În scurt timp, însă, spun poliţiştii, agresorul s-ar fi întors pe şantier şi ar fi furat patru legături de bare din fier striat, în lungime de câte doi metri, în valoare totală de 500 de lei. În doar câteva ore, lucrătorii Secţiei 1 de Poliţie Rurală, alertaţi prin linia unică 112, au reuşit să dea de urma lui Ionuţ Piftor, pe care l-au reţinut pentru audieri. Oamenii legii au reuşit să afle şi unde au ajuns bunurile furate de pe şantier: la un localnic care le cumpărase de la suspect în schimbul sumei de 60 de lei. Barele metalice au fost recuperate şi predate păgubiţilor, în vreme ce Piftor s-a ales cu dosar penal. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili încadrarea juridică.