Pentru a avea o petrecere reușită de Revelion, fără evenimente negative, specialiștii antidrog vă recomandă: Hidrataţi-vă corect! Beţi apă în mod regulat, dar nu în cantităţi mari dintr-o dată! Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau droguri, amintiţi-vă că ...
La Liceul Tehnologic ,,PONTICA” din Constanța va fi implementat, în perioada noiembrie 2018 – iunie 2019, proiectul naţional ,,Necenzurat”, care are ca scop prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul adolescenţilor, elevi ai claselor a IXa. Proiectul național ...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, revine cu precizări în ceea ce priveşte apariţia, în România, a aşa-numitului “drog Zombie”. Potrivit specialiștilor, evaluările disponibile în România ...
Cea mai mare teamă contemporană a unui părinte este cea privitoare la droguri. Paleta substanțelor psihoactive este atât de mare încât cu greu este ținută sub control chiar și de specialiștii antidrog. Cea mai recentă substanță, dar și cea mai periculoasă este așa zisul „drog ...
Consumatorii de droguri care vor să renunțe la dependență beneficiază de consiliere psihologică gratuită în cadrul centrelor specializate. Cu toate acestea mulți dintre ei ezită să ceară ajutor. Specialiștii spun că, printre multiplele cauze ale acestei reticențe se numără și teama de a fi ...
Agenţia Naţională Antidrog, prin Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomani a monitorizat, la nivel național, toate cazurile de urgențe medicale ca urmare a consumului de droguri. Așa că a întocmit un fel de catalog pe care l-a denumit indicatorul de „Urgențe medicale ca urmare a ...
Dacă ești elev sau student, cu siguranță că te gândești la viitoarea ta carieră. În acest caz, activitățile de voluntariat îți vor fi de mare ajutor, pentru că ai ocazia să acumulezi experiență și să înveți lucruri noi. Dacă te interesează ideea, poți să te înscrii ca ...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CRPECA Constanţa) în parteneriat cu ISJ Constanţa, a organizat în perioada 02-03 martie, la Campusul Universității „Ovidius” din Constanța, Sesiunea de formare, ediția a ...
Agenția Națională Antidrog lansează ediţia a V–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu din întreaga ţară, având ca temă #Potaltfel. Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o ...
ONG-urile care luptă împotriva consumului de droguri au șansa să primească fonduri guvernamentale pentru proiectele anului 2018. Agenția Națională Antidrog (ANA) a publicat, în Monitorul Oficial, Programul anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile pentru anul 2018. Acesta face parte ...
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiilor 2 şi 4 Poliţie Constanţa, reprezentanţii Poliţiei Locale Constanța şi cei ai Agenţiei Naţionale Antidrog au marcat Ziua Educaţiei prin derularea de activități ...
În 26 iunie se sărbătorește Ziua Internațională împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. În preambulul acestei sărbători, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CRPECA) organizează duminică, 25 iunie, de la ora 10.00, în Parcul ...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa, continuă campania de informare a populației cu privire la riscurile consumului de droguri. Membrii CRPECA au desfășurat în 19 iunie, în staţiunea Mamaia, o informare antidrog ...
Numeroase studii arată că simptomele sevrajului se resimt mult mai rău la femeile însărcinate și cele care au născut de curând. În acest caz, intervenția rapidă de specialitate, atât din punct de vedere medical (administrarea unor substanțe speciale pentru contracararea efectelor ...
Ca să știi cum să previi și să combați consumul de droguri, trebuie mai întâi să afli cum au ajuns narcomanii în capcana stupefiantelor, ce substanțe preferă și care sunt consecințele cele mai grave care apar în urma consumului. De aceea, Agenția Națională Antidrog (ANA) ...
Federația Română de Fotbal împreună cu Agenția Națională Antidoping a continuat în această săptămână acțiunile din cadrul campaniei ”NU Dopajului!”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Președintele Comisiei Antidoping a FRF, dr. Alexandru Butoi, a coordonat două ...