Agenţie de Credite pentru Studenţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agenţie de Credite pentru Studenţi

Politică 26 Septembrie 2008 / 00:00 613 accesări

Potrivit unui proiect de ordonanţă iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), studenţii din instituţiile de învăţămînt superior de stat şi particular acreditate care urmează studii universitare de licenţă şi studii universitare de masterat la zi vor putea beneficia, la cerere, de credite bancare pentru acoperirea taxelor de studii şi pentru alte cheltuieli legate de desfăşurarea studiilor. Plata efectivă a creditelor va fi pusă în aplicare de o Agenţie de Credite pentru Studenţi. Aceasta va elabora şi propune spre aprobare Guvernului, prin MECT: normele metodologice de constituire a fondului de creditare; metodologia de constituire a fondului de garantare; metodologia privind cuantumul şi condiţiile de acordare şi rambursare a creditelor; alte reglementări considerate ca fiind necesare sistemului de creditare. De asemenea, agenţia, finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din alte surse legal constituite, va asigura managementul sistemului de creditare pentru studenţi. Numărul maxim de posturi aprobat pentru agenţie va fi de 30. În cadrul acestui număr de posturi, Agenţia poate înfiinţa filiale fără personalitate juridică în centrele universitare, aprobate prin ordin al ministrului. Totodată, accesul la credite va fi egal indiferent de apartenenţă socială, etnică, de gen, confesiune, zonă de rezidenţă. Potrivit MECT, proiectul de act normativ respectă Planul detaliat de lucru privind dezvoltarea sistemelor educaţionale şi de formare profesională din Uniunea Europeană în intervalul 2001-2010, aprobat de Consiliul European de la Barcelona din 2002.



12