În ultimii ani, parcă nu a existat sezon estival în care agenţii economici să nu se plângă ori că nu au turişti, ori că e timpul scurt, ori că nu au susţinere din partea autorităţilor locale, ori că sezonul este insuficient de lung. În acelaşi timp, nu putem spune că toţi agenţii economici îşi încep serios activitatea chiar de 1 mai, când este deschiderea oficială a sezonului estival. Într-o staţiune cum este Costineşti, la câteva zile distanţă de luna iunie, pregătirile pentru primirea turiştilor încă sunt în toi. Deşi lucrările anuale de gospodărire a comunei sunt finalizate, unităţile de cazare şi alimentaţie publică sunt încă în plină pregătire. Aproape niciun hotel sau restaurant nu este deschis, iar puţinele tarabe de suveniruri îşi întâmpină clienţii doar de o săptămână. E drept, mulţi agenţi economici nu sunt dispuşi să-şi asume riscurile de a ieşi în pierdere în primele săptămâni de vară, din cauza numărului redus de clienţi. Problema este că, dacă localurile nu sunt deschise mai devreme, nici turiştii nu se îngrămădesc să vină, cu toate că vremea este favorabilă. Iar pentru că experienţele anterioare au dovedit că cele mai multe localuri şi magazine se deschid în iulie, când încep să vină cei mai mulţi turişti la mare, autorităţile locale au ajuns să-i oblige pe agenţii economici să-şi deschidă unităţile cât mai repede. „Practic, le batem oamenilor în poartă şi le spunem că, dacă nu-şi deschid unităţile cât mai repede, nu mai văd autorizaţie. Dacă s-a dat ordin de la Guvern să se deschidă sezonul estival pe 1 mai, ei nu pot să-şi înceapă activitatea în iulie doar pentru că atunci au mai mulţi turişti. De asemenea, supraveghem construcţiile de pe plajă, dacă acestea respectă Planul Urbanistic Zonal”, ne-a spus primarul comunei Costineşti, Traian Cristea.
GOSPODĂRIRE În plus, pentru a-i primi pe turişti cum se cuvine, administraţia din Costineşti s-a ocupat, precum în fiecare an, de gospodărirea staţiunii. „Anual alocăm din bugetul local, pentru lucrările de înfrumuseţare a staţiunii, cam un milion de lei, ceea ce reprezintă a şasea parte din bugetul local anual. Până acum ne-am ocupat de tot ce înseamnă plantare de flori, arbori ornamentali, asfaltare şi iluminat public”, a adăugat primarul.