MARE DE TURIŞTI Vara şi-a intrat pe deplin în drepturi. Numărul turiştilor care ajung pe litoral creşte din ce în ce mai mult, iar unii agenţi economici profită şi fentează legea. De aceea, administraţiile locale au intensificat controalele la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul românesc. La Eforie, cu câteva zile în urmă, a fost amendat un agent economic pentru neasigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru turiştii care îi călcau pragul. Reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, aflaţi într-un control inopinat pe litoral, au amendat proprietarii Campingului Cosmos pentru condiţiile mizere de cazare.
CONTROALE ÎN STAŢIUNI Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că verificarea şi concluziile celor de la minister au coincis cu punctul de vedere al Primăriei, care se află în litigiu cu administratorul campingului. “Vreau să atrag atenţia tuturor agenţilor economici din Eforie că activitatea din turism este una care asigură venituri atât prestatorilor de servicii din domeniu, dar şi bani la bugetul local. Un astfel de buget, cu venituri atrase din turism, este unul care se va reflecta în proiectele viitoare pentru comunitatea noastră. De aceea, eforturile trebuie să fie în sensul creşterii calităţii serviciilor şi atragerii unui număr cât mai mare de turişti. Pentru a preîntâmpina incidente precum cel de la Cosmos, dar şi din respect pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea ţinând cont de anumite standarde, atenţionez că, în această perioadă, Primăria Eforie va derula o serie de controale. Cei care încalcă legea şi nu funcţionează conform legii riscă amenzi”, a declarat Brăiloiu.