Agenţii FBI îi învaţă meserie pe poliţiştii români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agenţii FBI îi învaţă meserie pe poliţiştii români

Politică 02 Iunie 2006 / 00:00 1360 accesări

Hotelul Ibis din Constanţa a fost săptămîna trecută gazda unui curs susţinut de trei ofiţeri americani din cadrul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), avînd ca temă combaterea infracţionalităţii din porturile maritime şi fluviale. Alături de agenţii americani s-au aflat 30 de reprezentanţi ai structurilor care desfăşoară activităţi de control în porturile româneşti, printre care Direcţia Poliţiei de Frontieră Constanţa, Direcţia Vamală Constanţa şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. În timpul celor cinci zile, cursanţii s-au specializat în metode de combaterea şi prevenire a infracţiunilor specifice activităţilor portuare. În paralel, alţi 21 de ofiţeri din toată ţara au participat la Bucureşti, la o specializare privind investigarea fraudelor informatice, organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei Române. Instruirea, care a avut loc la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a fost susţinută de trei specialişti americani în combaterea criminalităţii informatice, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul FBI. Poliţiştii romîni au avut posibilitatea să înveţe de la colegii lor americani diverse moduri de operare utilizate de infractori, precum şi metode şi tehnici de investigare şi combatere a acestor infracţiuni.



12