VOLATILITATE ŞI CAM ATÂT Bătălia pentru lumina reflectoarelor dintre agenţiile de rating ar fi chiar amuzantă, în lipsa efectelor dezastruoase ale retrogradărilor în masă. Dorinţa aproape bolnăvicioasă a Moody’s şi Standard & Poor’s de a umili economiile lumii ascunde, în fapt, un război mult mai mare decât piaţa bancară a Spaniei sau costurile la care România se împrumută pe termen scurt - este o cursă pentru... rating, pentru cotă de piaţă, o întrecere juvenilă de genul „Cine are coasa mai mare şi taie mai mult”, susţinută probabil de zeci de pariuri dubioase şi contracte futures de miliarde de euro. Fapt divers - un investitor anonim a pariat 800 milioane euro pe retrogradarea Americii şi, la nici şapte zile, minunea s-a întâmplat. Cota era de 10:1. Faceţi calculul. De ceva vreme încoace, Moody’s a pornit o veritabilă cruciadă împotriva sistemului bancar mondial. Au căzut pe rând SUA, Germania, Austria, Italia, România şi mulţi alţii. În urma uraganului, pieţele au rămas răvăşite, investitorii fugind speriaţii, cu banii în braţe, depreciind monedele locale şi majorând costurile de împrumut ale oamenilor, băncilor şi statelor. Ieri, Moody’s a coborât cu o treaptă ratingul BRD - Groupe Societe Generale, la Baa3, cu perspectivă negativă; decizia vine după ce, la finele săptămânii trecute, ratingul băncii-mamă a fost tăiat de la A1 la A2. Motivul - riscul presupus de volatilitate. Este un termen generos, care permite agenţiilor de rating să taie în carne vie - Oooh, rata creditelor neperformante a crescut cu 0,1%? Volatilitate. Tăiem ratingul. Banca centrală a dat mai multă lichiditate decât de obicei? Lipsă de lichidităţi, adică volatilitate. Tăiem ratingul. Explicaţia oferită este standard - „Acţiunea asupra ratingului (inseraţi aici numele unei bănci) reflectă deteriorarea condiţiilor operaţionale din (nume ţară) şi creşterea rapidă a creditelor neperformante din portofoliul băncii”.

GREŞELI SUVERANE În viziunea Moody’s, performanţele economice ale României s-au deteriorat. Suntem vulnerabili, pentru că economia zonei euro, principalul destinatar al exporturilor româneşti şi locul de unde vine fluxul de capital străin, e în scădere. Tot ce putem spune este „Wow”. Să li se dea un Nobel pentru platitudini economice. Între timp, Europa continuă să sufere şi să se scufunde în polemici interstatale extinse, summit după summit, aruncând cu banii în stânga şi-n dreapta, fără un plan anume, în speranţa că agenţiile de evaluare îşi vor face milă şi vor da măcar o „perspectivă stabilă” ratingului măcelărit, întărind încrederea investitorilor. Şi tocmai asta le conferă analiştilor de la Moody’s şi S&P’s o forţă uriaşă. A fost şi greşeala lui Sarkozy, care a transformat ratingul maxim AAA al Franţei într-un simbol absolut al puterii de stat. Când ratingul a fost tăiat, totul s-a dus la vale. Ce par să uite toţi este că aceleaşi agenţii de rating spuneau, înainte de criză, că sistemul bancar este într-o formă spectaculoasă, că totul merge ca o maşinărie elveţiană. În acest timp, activele toxice, creditele falimentare şi produsele structurate decimau stabilitatea băncilor, lucru care s-a văzut după primele teste de stres efectuate de Uniunea Europeană - bănci caracterizate drept „performante” de agenţiile de rating s-au prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Acum, evaluatorii par că vor să recupereze şi să-şi spele păcatele. Aşa se poate explica cum 28 de bănci spaniole, între care şi giganţii Banco Santander şi BBVA, au ajuns ieri în categoria „junk”. În loc de concluzie, o întrebare simplă - dacă agenţiile de rating sunt o parte integrată a pieţelor financiare, iar sistemul este în groapă, de ce nu se retrogradează singure?