Agenţiile pentru prestaţii sociale vor verifica modul de reîncadrare a personalului şi, împreună cu direcţiile finanţelor publice, vor instrui ordonatorii de credite ai autorităţilor locale referitor la stabilirea salariilor în primul an de aplicare a Legii salarizării, potrivit Ordinului 32/2010 pentru monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei locale, emis de ministrul Muncii şi publicat în Monitorul Oficial în 15 ianuarie. Documentul stabileşte că până în 31 ianuarie 2010 agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale, cu sprijinul direcţiilor generale ale finanţelor publice teritoriale, trebuie să instruiască ordonatorii principali de credite ai autorităţilor publice locale (primării şi consilii judeţene), precum şi persoanele din cadrul acestora cu responsabilităţi în reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unică. \"Pentru ordonatorii secundari şi terţiari de credite al căror personal urmează să fie reîncadrat, instruirea asupra modului de aplicare a cadrului legal se va face de către ordonatorii principali de credite\", se arată în document. Prin ordinul ministrului mai este stabilit faptul că agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale vor fi responsabile cu verificarea aplicării Legii 330/2009 de către autorităţile publice locale, în privinţa actelor de decizie internă ale ordonatorilor de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale, prin care se stabileşte salarizarea personalului propriu. Ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale sunt obligaţi să transmită unităţilor de trezorerie teritoriale situaţia privind modul de reîncadrare a personalului, conform statului de personal pe luna ianuarie 2010, data limită fiind 3 februarie 2010. \"Unităţile de trezorerie teritoriale transmit situaţiile grupate pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale la activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene. Activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene transmit situaţiile grupate pe ordonatori principali de credite ai bugetelor locale agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale. Agenţiile de prestaţii sociale sunt obligate să facă verificările în perioada 1 februarie - 31 martie 2010\", se arată în ordin. După verificarea situaţiilor privind modul de reîncadrare a personalului, agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale vor comunica ordonatorilor de credite rezultatul verificării. Aceştia vor fi obligaţi ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate şi să retransmită situaţia, în caz contrar, agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale trebuind să sesizeze Curtea de Conturi. În ce priveşte controlul aplicării legii de către autorităţile publice locale, sarcina revine direcţiilor finantelor publice teritoriale, care vor trebui să verifice concordanţa dintre totalul de plată înscris în situaţia recapitulativă şi documentele de plată privind drepturile de personal. “În cazul în care, pentru plata drepturilor aferente lunii martie, ordonatorii de credite ai bugetelor locale nu deţin documentul eliberat de către agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale, care atestă verificarea modului de reîncadrare a personalului, unităţile Trezoreriei Statului vor sesiza Curtea de Conturi asupra neregulilor constatate”, se arată în ordin. Potrivit documentului, controlul exercitat de agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale şi direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale nu exonerează de răspundere ordonatorii de credite, în eventualitatea unor iregularităţi, constatate ulterior, în legătură cu modul de reîncadrare a personalului.