ŢARA ARDE ŞI BABA... Agentul electoral Traian Băsescu se află, fie că o recunoaşte, fie că nu, în campanie electorală. El a ales să calce în picioare Constituţia şi să facă, într-un mod făţiş, reclamă partiduleţului său, înfiinţat dintr-un soi de frustrare politică. Nu este prima dată. El a fost vârf de lance şi pentru PDL vreme îndelungată, până când Elena Udrea (cea care recită zi de zi dogmele marinarului de la Cotroceni) a fost învinsă de Vasile Blaga. Atunci a decis să-i facă partid doamnei, care se complace cu statutul de amantă prezidenţială, vehiculat ani la rând (nici măcar nu s-a străduit prea tare să dezmintă zvonurile!). Ei bine, agentul electoral Băsescu şi-a găsit timp să se plimbe în această perioadă în care preşedintele Rusiei a luat Crimeea la primul fel şi îi lasă gura apă să servească şi Ucraina la felul doi, plus Moldova ca şi garnitură, în timp ce preşedintele american se străduieşte să-i pună piciorul în prag, iar cancelarul german se întreabă cum poate să împace şi capra, şi varza, după ce a ciocnit un păhărel cu Putin.
HUIDUIELI COPIOASE Sfârşitul de săptămână l-a prins pe agentul Băsescu la Arad, adică în fieful finului Gheorghe Falcă, unde a vizitat un târg educaţional, organizat de Fundaţia Mişcarea Populară. El a ajuns în zonă în acelaşi avion cu (nu o să ghiciţi!)... Elena Udrea, iubitoare “dezinteresată” de putere şi de haine mult prea scumpe pentru nivelul de trai din România. Când a ajuns acolo, agentul electoral Băsescu a fost huiduit copios, oamenii i-au bătut obrazul şi i-au strigat „Ruşine!”, „Jos Băsescu!”. El i-a ignorat şi le-a spus jurnaliştilor că este convins că protestatarii sunt oamenii lui Voiculescu. Apoi s-a retras cu Elena Udrea... la o acţiune a fundaţiei prezidenţiale.