Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, a declarat că în urma deselor sesizări ale locuitorilor cu privire la pericolul prezentat de cîinii fără stăpîn, în care este de notat cazul copilului agresat în zona Porţii nr. 9 de acces în Portul Constanţa Sud Agigea, Primăria a încheiat un contract de prestări servicii de ecarisaj cu o societate de profil. Înţelegerea prevede ridicarea de pe domeniul public a tuturor cîinilor comunitari din Agigea, urmînd ca, după efectuarea operaţiunilor de sterilizare, dezinsecţie, deparazitare şi marcare, după caz, cei găsiţi clinic sănătos să fie readuşi în mediul lor natural. Cu această ocazie, primarul face apel la toţi locuitorii comunei Agigea să coopereze, să-şi ia toate măsurile pentru ţinerea în curte a cîinilor pe care îi deţin, să nu mai hrănească cîinii pe domeniul public, acest fapt constituind contravenţie, în conformitate cu Hotărîrea Consiliului Local Agigea nr. 19/2006, pentru a se asigura buna desfăşurare a acţiunii de strîngere a cîinilor fără stăpîn. „Îi rog pe locuitorii comunei Agigea să nu mai abandoneze cîinii pe care nu mai doresc să-i îngrijească şi să ne semnaleze ori de cîte ori observă că persoane din afara localităţii abandonează cîini pe domeniul public”, a mai spus Cristian Cîrjaliu. Primarul a dat exemplul unui caz petrecut duminică, 26 aprilie, în jurul orelor 12:00, cînd agenţii Poliţiei Comunitare Agigea au surprins pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră un tînăr din Constanţa care încerca să abandoneze dintr-un autoturism doi cîini despre care a declarat că-i aduce din cartierul Aurel Vlaicu, din zona blocului în care locuieşte. „Menţionez că, în acest context, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/26 mai 2004 actualizată, privind protecţia animalelor, abandonarea sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului este considerată cruzime faţă de animale, iar potrivit articolului 23 din aceeaşi lege, poate fi sancţionată cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000, la 10.000 lei.