Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, a declarat că unul dintre proiectele pe care le va aplica în perioada imediat următoare este reabilitarea sistemului de iluminat public din Agigea. Cîrjaliu a afirmat că proiectul va demara în maximum două luni, cheltuielile fiind suportate de la bugetul local. “Este nevoie de refacerea întregului sistem de iluminat public pentru că multe dintre străzile din Agigea sînt neiluminate. E un proiect care necesită eforturi financiare mari, dar cred că investiţia va fi aplicată cu brio”, a spus Cîrjaliu. Primarul a adăugat că îşi mai doreşte, pentru luna septembrie, să treacă la închiderea gropii de gunoi a oraşului, pentru că nu este organizată în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene. Cristian Cîrjaliu a precizat că închiderea gropii trebuie să se facă treptat, prin amenajarea unei rampe de tranzit pentru gunoi, care va fi încărcat în containere speciale, urmînd ca acesta să fie transportat la groapa ecologică de la Costineşti. Groapa de gunoi din Agigea va fi astupată cu pămînt, pe care vor fi plantaţi pomi. Cîrjaliu avertizează societăţile comerciale care aruncă gunoiul la groapa din Agigea că vor fi amendate dacă depozitează reziduurile la întîmplare. “Avem în continuare o problemă cu societăţile care aruncă gunoiul aiurea. Acest lucru se face în special noaptea, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie să luăm măsuri urgente”, a explicat Cîrjaliu.